Eşecurile elitelor ne ameninţă viitorul

Eşecurile elitelor ne ameninţă viitorul

by -
0 480

În 2014, europenii comemorează 100 de ani de la începutul primului război mondial. Această calamitate a dat startul la trei decade de sălbăticie și ignoranță, distrugând aproape tot ceea ce era bun în civilizația europeană de la începutul secolului 20. Până la urmă, după cum a prezis Churchill în iunie 1940,“Noua Lume, cu toată forța și puterea pe care o deținea”, trebuia “să intervină pentru a o salva și elibera pe cea veche.”

Eșecurile elitelor politice, economice și intelectuale europene au provocat dezastrul care le-a lovit popoarele între 1914 și 1945. Din cauza ignoranței și prejudecăților lor s-a întâmplat această catastrofă, se vehiculau idei false și valori greșite. Printre acestea se afla credința primitivă nu doar că imperiile sunt magnifice și profitabile, ci și că războiul este glorios și controlabil. Era ca și cum o dorință de sinucidere colectivă i-a cuprins pe toți liderii marilor națiuni.

Marea criză a favorizat în mare parte crearea condițiilor politice pentru un Al Doilea Război Mondial. A urmat Războiul Rece, un conflict între democrații  precedat de instalarea dictaturii.

Societățile complexe se bazează pe elitele lor pentru a îndrepta lucrurile, sau măcar pentru a nu le lăsa să degenereze în ceva grotesc. Atunci când elitele nu se ridică la înălțimea așteptărilor, ordinea politică se poate prăbuși, la fel cum s-a întâmplat cu puterile învinse după primul război mondial. Imperiul Rus, German și cel Austriac s-au evaporat, lăsând în urmă niște succesori slabi, succedați de despoți. Primul Război Mondial a distrus, de asemenea, bazele economiei secolului al XIX-lea: liberul schimb și sistemul standard aur. Încercările de a restaura aceste fundamente au produs și mai eșecuri prin rândurile elitelor, de această dată și din America și din Europa.  Rezultatele prevestite de eșecurile elitelor nu sunt surprinzătoare.

Un acord implicit există între elite și popor: elitele obțin privilegiile și avantajele puterii și ale proprietății, iar poporul, în schimb, obține siguranță și puțină prosperitate în vremuri moderne. Dacă elitele eșuează, riscă să fie înlocuite. Înlocuirea acestor elite economice, intelectuale și birocrate este întotdeauna indezirabilă, însă, într-o democrație, înlocuirea elitelor politice măcar este curată și rapidă. Într-un regim despotic, va fi de obicei greoaie și sângeroasă.

Aceasta nu este doar istorie, este valabilă și în prezent. Dacă cineva caută lecții învățate de la Primul Război Mondial al lumii noastre, nu le găsește în Europa zilelor noastre, ci în Orientul Mijlociu, la granițele Pakistanului și ale Indiei și în relațiile contrariate ale Chinei în curs de dezvoltare cu vecinii săi. Posibilitățile unor calcule eronate există în toate aceste cazuri, chiar dacă ideologiile militarismului și ale imperialismului sunt, din fericire, mult mai puțin predominante decât erau acum un secol. Astăzi, statele puternice acceptă ideea că pacea contribuie mai mult la prosperitate decât prăzile iluzorii ale unui război. Cu toate acestea, asta nu înseamnă că vestul este imun la eșecurile elitelor. Dimpotrivă, conviețuiește cu acestea. Însă, aceste eșecuri sunt cauzate de proasta gestionare a păcii, nu a războiului. Iată trei eșecuri vizibile.

În primul rând, elitele financiare, economice, politice și intelectuale au înțeles greșit în mare parte consecințele liberalizării financiare făcute în grabă. Amăgite de fanteziile unor piețe financiare care se reglementează singure, nu doar că au permis, dau au și încurajat un pariu uriaș și profitabil pentru sectorul financiar pe extinderea datoriilor. Elita creatoare de politici publice nu a reușit să aprecieze obiectivele puse în joc și, mai rău, riscurile unei prăbușiri ale sistemului. Atunci când s-a produs, urmările acelei prăbușiri  au fost dezastruoase pe mai multe dimensiuni: economiile s-au prăbușit, șomajul a crescut, iar datoria publică a explodat. Elita creatoare de politici publice a fost discreditată din cauza dorinței de a finanța salvarea situației. Elita intelectuală- economiștii- au fost discreditați din cauză că nu au reușit să anticipeze o criză sau să se pună de acord  cu ce vor face după ce aceasta se va întâmpla. Salvarea situației era necesară, dar ideea că cei puternici i-au sacrificat pe plătitorii de taxe în interesul celor vinovați de situație este îndreptățită.

În al doilea rând, în ultimele treizeci de ani, am fost martorii apariției unei elite economice și financiare globale. Membrii acesteia au devenit din ce în ce mai detașați față de țările care i-a născut. În timpul acestui proces de detașare, noțiunea de cetățenie, adezivul care unește orice democrație și-a pierdut din putere. Distribuția limitată a câștigurilor provenite din dezvoltarea economică cotribuie în mare parte la dezvoltarea acestei elite. Avem de-a face de fapt cu o plutocrație, care este poate inevitabilă la un anumit nivel în cadrul democrațiilor care sunt fondate pe economii de piață. Însă, întotdeauna este discutabil acel nivel. Dacă masele văd că elitele lor economice sunt bine recompensate pentru performanță mediocră și interes propriu, dar în același timp se așteaptă să fie salvate atunci când nu le merge bine, legăturile dintre popor și elită se rup. E posibil să ne aflăm doar la începutul acestui declin de lungă durată.

În al treilea rând, prin crearea monedei Euro, europenii au transformat proiectul lor dincolo de aspectele practice în ceva mult mai important pentru popoare: soarta banilor lor. Nimic nu era mai ușor de prevăzut decât tensiunile dintre europeni cu privire la modul în care sunt bine sau incorect administrații banii lor. Criza financiară probabil inevitabilă a dat naștere unor dificultăți încă nerezolvate. Dificultățile financiare ale economiilor afectate de criză sunt evidente: recesiuni uriașe, șomaj extrem de ridicat, emigrare în masă și datorii uriașe. Acestea sunt bine cunoscute, însă confuzia constituțională a zonei euro este cel mai puțin cunoscută. În cadrul zonei euro, puterea este acum concetrată în mâinile guvernelor țărilor creditoarem în special Germania, și un trio format din birocrații ilegitime- Comisia Europeană, Banca Central Europeană și Fondul Monetar Internațional. Separarea care s-a produs între putere și responsabilitate lovește chiar în esența noțiunii de guvernare democrată. Criza din zona euro nu este doar una economică. Este de asemenea constituțională.

Niciuna dintre aceste eșecuri nu se ridică însă la gravitatea nebuniei din 1914, dar sunt suficient de mari încât să cauzeze dubii referitoare la elitele noastre. Elitele trebuie să se redreseze. Dacă nu o fac, mânia ne poate cuprinde pe toți.

autor: Martin Wolf

sursa: Financial Times via Gândeşte.org

(Visited 108 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.