„Doar în limba ta durerea poţi s-o mângâi“

„Doar în limba ta durerea poţi s-o mângâi“

by -
8 1228

Au trecut cinci ani de când Grigore Vieru a plecat să-şi continue poemele în ceruri. Devenit de multă vreme un simbol al încercării de renaştere spirituală şi naţională în Basarabia postbelică, cum afirma criticul literar Eugen Simion, el şi generaţia sa reprezintă pentru această provincie românească ce a simbolizat generaţia lui Goga pentru Transilvania. Poezia sa respiră mesianism. Pentru Vieru cuvântul devine apel, esenţă a unei gândiri focalizate, grefată pe acele elemente ce intră în componenţa valorilor care includ ţara, neamul, vatra.

Născut în anul 1935, când bolşevismul stalinist se instaura în Basarabia sub pretextul echităţii sociale şi al civilizaţiei, poetul vorbeşte despre primii ani ca o perioadă deşi săracă, totuşi fericită şi demnă. „Copilăria mi-a fost desculţă. Dar nu m-am jeluit niciodată de asta. Am secerat desculţ şi porumbul nostru, pe pământuleţul nostru, am cules desculţ strugurii tămâioşi din viişoara noastră, nici ea prea întinsă. N-am argăţit la nimeni pentru că este o ruşine să argăţeşti. La noi numai beţivanii şi leneşii care-şi vindeau pământul argăţeau. Pământul, atât cât l-am avut, ne-a hrănit prin dărnicia şi cuminţenia sa, la fel prin osteneala mâinilor noastre“.

Puţin mai târziu, el trăieşte inconştient drama unei sfâşieri lăuntrice între ceea ce simţea şi ce i se preda în clasă, la cursuri. „Ştiam de la şcoală, din mincinoasele manuale, că sunt moldovean, şi nicidecum român, adică sunt de alt neam, de altă limbă şi de altă datină. Români erau cei din manuale, care ne «ocupaseră» şi ne «bătuseră» pe toţi de-a rândul, ne «luaseră» bucata de pâine de la gură şi culmea! – ne obligau să vorbim româneşte. Deci «nu» eram român, dar atunci când mergeam pe valea Prutului mi se umezeau ochii, privind prin păienjenişul sârmei ghimpate spre satul de pe celălalt mal“.

Pedagogul unui neam

Într-un imens teritoriu românesc, pustiit de război şi de secetă, cu satele şi oraşele rămase fără preoţi, fără învăţători, profesori şi ingineri, fără funcţionari publici, care odinioară avea o aşezare în firesc, intervin situaţii care vor să schimbe istoria unui neam, limba şi toate obiceiurile lui. Dar nimeni nu realiza că cine vrea să-l despartă pe Vieru de limba sa maternă, de memoria neamului său comitea nu numai un păcat de neiertat, dar şi cea mai odioasă crimă împotriva ideii de om. Poetul s-a transformat de nevoie în pedagog şi a făcut în Basarabia mai mult decât a putut face o armată numeroasă. Pentru început a alcătuit un volum de 200 de pagini, „Albinuţa“, cartea preşcolarului, un material care a făcut mai dificilă rusificarea. Pentru că dacă bolşevicii invocau rusificarea prin lipsa materialului didactic în limba română (ce să facem, ziceau rusificatorii, de ce nu v-aţi pus la punct şcolile naţionale, noi nu putem lăsa tineretul analfabet. Societatea socialistă nu tolerează analfabetismul, aşa că învăţaţi ruseşte!), lucrarea lui Grigore Vieru este dincolo de plăcerea jocului şi a muzicii o faptă istorică pentru însângerata Basarabie natală. Manualul lui Vieru exprimă dragostea faţă de patria română de la primul la ultimul rând al cărţii. Iată ce scrie poetul însuşi într-o antologică litanie dedicată unui confrate, Liviu Damian: „Când eram mic,/ mă jucam în cuvinte./ Jucam prost/ Am pierdut aproape/ toate cuvintele./ N-aveam de la cine/ lua altele./ Tata era luat/ şi dus departe./ Mama tăcea./ Acum încep/ Să învăţ din nou cuvintele./ Vai, la vârsta mea/ ce greu e să le-nveţi!/ Până când spun mamă/ îmi creşte mare feciorul./ Până când spun tată/ îmi albeşte capul./ N-am timp de pierdut,/ mă silesc să le-nvăţ/ măcar pe cele mai sfinte./ Încep să fac cântece/ din numai două cuvinte“ (Abecedar).

Poezia lui Vieru nu este estetizantă sau experimentală. Ea este în primul rând trăire. Pentru că doreşte să ne aducă aminte cum să vieţuim, pentru cine şi de ce. Din poeziile marelui basarabean poate fi sesizat limbajul obsesiv afectiv. El se traduce prin cuvinte apte să coaguleze sensurile celor mai multe enunţuri poetice, formulate pe parcursul carierei sale literare. Acestea sunt: mamă, casă, sat, pământ, limbă, patrie.

„Ce se ară cu lacrima?“

Să luăm, de pildă, motivul mamei. Ipostaza dramatică în care o prezintă pe mamă ni-l recomandă pe G. Vieru ca pe un poet de primă însemnătate. Mama lui Grigore Vieru este femeia necăjită a Basarabiei, cu palmele îmbibate de lutul câmpului muncit, sleită de naşterea pruncilor, buimăcită de arşiţe şi de necazuri, care sfârşeşte în sărăcie, dar nu în umilinţă. Ea este conştientă că trebuie să salveze un neam. După ce şi-a împlinit rostul, eterna mamă, inspiratoare şi protectoare, moare în sărăcia în care a trăit şi a trudit toată viaţa. În comparaţie cu modelul clasic, mama din poeziile lui Vieru poate să pară cu totul umilă şi neademenitoare. Dar cât de sfântă este ea pentru neamul românesc şi cât de curată şi adevărată, privită pe fundalul Golgotei basarabene!

„Ce izvor/ Se ia după om?/ Glasul mamei.

Ce e dulce / Şi nu se aduce?/ Buzele mamei.

Care spice cresc/ Cu vârful în jos?/ Braţele mamei.

Care stele pe cer/ Cad amândouă odată?/ Ochii mamei.

Ce se ară/ Cu lacrima?/ Chipul mamei.

Ce e nemărginit/ Şi nu calcă iarbă străină?/ Sufletul mamei. (Ghicitoare fără sfârşit)

Mama, ca motiv fundamental al poeziei lui Vieru, cunoaşte numeroase întrupări stilistice, de la confesiunea directă, abia ascunsă în mantia versului şi studiul diverselor motive până la un anumit hermetism folcloric.

„Uşoară maică, uşoară,/ C-ai putea să mergi călcând/ Pe seminţele ce zboară/ Între ceruri şi pământ./ În priviri c-un fel de teamă/ Fericită totuşi eşti/ Iarba ştie cum te cheamă/ Steaua ştie ce gândeşti“ (Făptura mamei).

De multe ori, mama şi pământul, ţara, limba în care vorbeşti se confundă în creaţia literară a poetului basarabean. Ridicarea acestuia şi respectul pe care-l doreşte păstrat pentru limbă şi ţară reprezintă nu doar un demers poetic, sublim în sine, dar făcut de amorul artei, ci un act de înfăptuire a dreptăţii. De limba maternă, izvorul viu al lacrimii de mamă nu te poate despărţi nici chiar moartea: „În aceeaşi limbă/ Toată lumea plânge,/ În aceeaşi limbă/ Râde un pământ./ Ci doar în limba ta/ Durerea poţi s-o mângâi/ Iar bucuria/ S-o preschimbi în cânt./ În limba ta/ Ţi-e dor de mama/ Şi vinul e mai vin,/ Şi prânzul e mai prânz./ Şi doar în limba ta/ Poţi râde singur,/ Şi doar în limba ta/ Te poţi opri din plâns./ Iar când nu poţi/ Nici plânge şi nici râde,/ Când nu poţi mângâia/ Şi nici cânta, / Cu-al tău pământ,/ Cu cerul tău în faţă, / Tu taci atunce/ Tot în limba ta“ (În limba ta).

„Eu am ţară unde să mor!“

În ipostaza sa de bard, Grigore Vieru nu se localizează doar în „lacrima“ Basarabiei care i-a inundat ochiul, în însingurata margine a ţării, ci îşi îndreaptă privirea spre ea însăşi, unde găseşte sălăşluind contrastele: „Sunt în Bucureşti, Mamă,/ Am văzut aici/ Chipul frumuseţii române/ Dar mai mult m-au înfricoşat/ Ochii tulburi ai urii/ Şi ai vrajbei între fraţi./ Braţele de gheaţă ale făţărniciei/ Colţii de fier/ Ai pizmei şi ai bârfei./ Aici am văzut chipul curat,/ Dar tot aici,/ Şi chipul strâmb/ Al vânzării de frate./ Cu sufletul rănit,/ Voi parafraza pe nipon: «În Bucureşti/ A fost înjunghiată România»./ Dar tot în Bucureşti/ Reînvia-va./ Mă împrospătez zilnic/ Cu înălţătoare cuvinte/ Întru Hristos./ Căci fără ele/ S-ar bâhli gura,/ Inima s-ar umple de putregai/ Şi mă rog biblic:/ Scoală, Doamne, să nu biruie omul“ (Contur).

Basarabia, ca şi celelalte ţinuturi româneşti, a fost jucată la târgul nevolnic al marilor puteri. De aceea, viaţa oamenilor al căror exponent şi purtător de cuvânt a fost Grigore Vieru a fost presărată cu tot felul de obstacole, cu ghimpii urii şi ai desconsiderării. Dar asemenea lor, marele poet nu şi-a schimbat aurul din suflet pe monedele succesului facil şi nici iubirea de semeni în deşertăciune. Credinţa în Dumnezeu nu şi-a rătăcit-o prin cugetări păgâne, nici optimismul nu s-a prefăcut în pesimism. Unul dintre gesturile cele mai impresionante şi definitorii ale liricii lui Grigore Vieru este acela al sfidării morţii în numele valorilor care-i călăuzesc fiinţa şi dau marile înţelegeri ale creaţiei: „Mare eşti, moarte,/ Dar singură, tu./ Eu am vatră unde iubi,/ Tu nu, tu nu./ Prin mine un cântec de dor/ A trecut chiar acu./ Eu am ţară unde să mor./ Tu nu, tu nu“ (Prin mine, un cântec).

autor: Augustin Păunoiu

sursa: Ziarul Lumina

(Visited 326 times, 1 visits today)

8 COMMENTS

  1. Nu a lasat
    Nu a lasat el dupa moarte
    comori din aur pamantesc,
    Ci doar cuvinte in dreptate
    spuse cu har dumnezeiesc.

    Nu a-ndemnat la invrajbire,
    Nici ne-a lasat sa fim oricum
    Doar el stia ca in unire
    Putem sa alegem un alt drum.

    Ni-i oare neamul de vanzare,
    Ori limba ni-i de lepadat?
    chiar de ne-ar pune pe rani sare,
    Noi sa ramanem ce ni-i dat!

    Nu pentru zilele-i amare
    A plans pe umeri orisicui,
    Ci,pentr-o Romanie-n care
    Traia murind poporul lui.
    (Gherghina Tofan -Torino 2010)

  2. SUNT NAŢIONALIST
    de Grigore Vieru,
    MARTIR al Neamului ROMÂNESC asasinat de KGB

    “Da,
    îmi iubesc mama.
    (E un păcat?)
    Şi pruncii.
    Şi fraţii.
    Şi cerul de ametist.
    Ca rezumat,
    SUNT NA-ȚI-O-NA-LIST !
    Da,
    graiul mi-i sfânt

    În viaţa mea
    El nu este un simplu turist,
    E chiar Patria.
    Într-un cuvînt,
    SUNT NA-ȚI-O-NA-LIST !
    Da,
    URĂSC PE MANCURT.
    Mi-i dragă doina

    prin care exist.
    Nu mă târâi slugarnic.
    Pe scurt,
    SUNT NA-ȚI-O-NA-LIST !
    Da,

    hora nu vreau
    să o schimb
    Pe cazacioc ori pe twist.
    Port suferinţa de neam
    ca pe un nimb.
    SUNT NA-ȚI-O-NA-LIST !
    Da,

    afirm că-i prea mult
    verde-n drapel,
    Avem un drapel
    prea materialist.
    Mai aşterneţi nişte
    cer visător peste el.
    SUNT NA-ȚI-O-NA-LIST !
    Da
    , nesocotesc tidvele seci
    Care vor să mă cârmuie
    ca artist.
    Mai trag cu ochiul
    la istoria noastră. Deci
    SUNT NA-ȚI-O-NA-LIST !
    Da,

    n-am vrut să mă însoţesc
    cu Satan
    N-am prăjit creieri umani
    pe unt poliţist.
    Omeneşte întreb:
    de ce am murit în Afganistan?!
    SUNT NA-ȚI-O-NA-LIST !
    Da,

    vremea în care trăim
    E tot mai isterică,
    Îmi vine să urlu
    în muzeul satului
    cu profil ateist:
    “Scoateţi
    mitraliera
    din biserică!”
    SUNT NA-ȚI-O-NA-LIST !
    Da,

    te întreb pe tine,
    binevoitorule,
    care-ai adus tutunul şi pesticidele:
    Ce ai cu surorile noastre
    din câmpul cel trist –
    Ai primit vreun ordin cumva,
    ţi-a ordonat cineva: ucide-le?!
    SUNT NA-ȚI-O-NA-LIST !
    Da,

    sunt contra
    plevei migratoare
    Care se crede
    un dar minunat.
    Sunt contra să prăsiţi la noi
    uzina de calculatoare –
    N-am ce să număr, tovarăşi,
    Aproape totul
    mi s-a luat
    Da,
    aproape totul
    mi s-a răpit.
    La curgerea Prutului meu
    nu pot nici măcar să asist.

    Totuşi
    viaţa mi-i dragă,
    merg spre dânsa grăbit.
    SUNT NA-ȚI-O-NA-LIST !”

  3. De-ai curge tu, Prutule
    Grigore Vieru

    De-ai curge tu, Prutule,
    De-ai curge pe Nistru,
    Să nu mă mai desparţi
    De fraţii mei!

    De-ai curge tu, Prutule,
    De-ai curge pe Mureş,
    Ca liber sa pot asculta
    Cântecul nostru,
    Cântecul neamului meu!

    De-ai curge tu. Prutule,
    De-ai curge pe Olt,
    Să nu mai fiu întrebat
    Ce caut eu,Ce caut în Ţara Mea?!.

  4. ROMÂNĂ ESTE LIMBA NOASTRĂ

    de Grigore Vieru MARTIR ROMÂN asasinat de KGB

    Nici când la faţă nu se schimbă
    Nici Soarele de sus, nici Luna.
    Română este – a noastră limbă,
    MOLDOVENEASCĂ E NICIUNA.

    Atât de sacră şi măiastră,
    Cum s-o înăbuşe pustia?!
    Română este limba noastră,
    MOLDOVENEASCĂ E PROSTIA.

    Îmi curg durerile aceste
    Cum brazilor din munţi răşina.
    Română limba noastră este,
    MOLDOVENEASCĂ-I NERUŞINAREA.

    ROMÂNĂ-I LIMBA NOASTRĂ, piatra
    Cetăţii, literă din şcoală,
    Iubirea, doina, focul, vatra!
    Şi NUMAI GRANIŢA-I MOSCALĂ!

  5. Cu aceste versuri MARTIRII Neamului ROMÂNESC,ION şi DOINA Teodorovici AU LUPTAT Cu Călăii OCUPANŢI RUŞI până la moarte,până ce ASASINII KGB le-au frânt mişeleşte trupurile.

    Dar ION şi DOINA SUNT VII în NOI,ROMÂNII basarabeni!

    Trei culori

    de Grigore Vieru,MARTIR al Neamului ROMÂNESC,
    asasinat de KGB

    Străine pofte ne-au răpit
    Când via dulce, când ogorul,
    Dar nimeni nu a izbutit
    Din piept să smulgă Tricolorul.
    Fusese vremea mult prea cruntă,
    Şi-atât ne-a ars de dânsul dorul,
    Că azi ne strângem şi la nuntă
    Şi la botez cu Tricolorul.

    ***Trei culori şi-O SINGURĂ IUBIRE

    ROMÂNEASCĂ,***

    Trei culori şi-O SINGURĂ VORBIRE

    ROMÂNEASCĂ!***

    Trei culori şi-O SINGURĂ CREDINŢĂ

    ROMÂNEASCĂ,***

    Trei culori şi-O SINGURĂ FIINŢĂ

    ROMÂNEASCĂ!***

    Atât de minunat scânteie,
    De crezi că de pe bolţi albastre
    L-a rupt Hristos din curcubeie
    Şi l-a dat ROMÂNIMII noastre.
    E cald sub el ca sub o rană
    Ce-a chinuit Mântuitorul,
    E cald în Ţara cea Ştefană,
    Ne încălzeşte Tricolorul.

    ***Trei culori şi-O SINGURĂ IUBIRE

    ROMÂNEASCĂ,***

    Trei culori şi-O SINGURĂ VORBIRE

    ROMÂNEASCĂ!***

    Trei culori şi-O SINGURĂ CREDINŢĂ

    ROMÂNEASCĂ,***

    Trei culori şi-O SINGURĂ FIINŢĂ

    ROMÂNEASCĂ!***

  6. 13 strofe DESPRE MANKURȚI
    de ROMÂNUL Grigore Vieru

    Ei ne hăcuiră graiul
    Şi doina, şi harta!

    Ei, care astăzi vânează
    „Literatura şi Arta!“
    Ei datina o spurcară
    Barbar şi sinistru!

    Ei, care astăzi adulmecă
    Revista „Nistru“!
    Ei gâtuiră prădalnici
    Biserici frumoase!

    Ei ne răstigniră pe crucea
    Lui ’46!
    Ei ne-au mânat spre Siberii
    Cu pistolul din urmă!

    Ei ne-au scos din ogradă
    Văcuţa şi turmă!
    Ei au dus omul la ocnă
    Pentru trei ciocălăie!
    Ei ne remodelează fiinţa
    Pe diferite ilăie!

    Ei pe dealuri lăsară
    Să năvălească tutunul
    Ca friţul cel fără de milă
    Cu tancul şi tunul!
    Ei marchează locul
    Unde-n ţărâna mănoasă
    Se va crăci uzina
    Ca la dânsa acasă!
    Ei otrăvesc pământul
    Şi izvorul, ah, bietul.
    Ei sunt gata să tragă
    În cei care-şi cer alfabetul!

    Ei linguşesc străinul
    Cu struguri şi glume!

    EI SPUN : „ZDRASTI“
    PROPRIEI MUME!

    Ei spun că Ştefan cel Mare
    Armonia urbană o strică.
    Ei ne-au minţit la şcoală
    Că nu avurăm nimică!

    Ei se urcară pe ghebul
    Numelor noastre strâmbate
    Să ne anunţe că-n poartă
    Viitorul cel mare bate!
    Ei printre mormintele noastre
    Cu medalia-n dinţi, cu folosul,
    Aleargă în cuşti fericiţi
    Ca javra cu osul!

    Ei prin lacrimă graniţi
    Trag şi-n două o taie!

    Ei, înnodaţii neruşinării!
    HUIDEO,POTAIE!

  7. «Limba MOLDOV’NEASCĂ“

    Tămâie și licheni
    de ROMÂNUL Grigore Vieru

    (Unor apărători ai stâlcitei limbi române
    numită «limba moldovenească“)

    A murit tămâia,
    Duhoarea stă să crească.
    NE-A UMPLUT CA RÂIA
    «Limba moldov’nească“.

    Mi-a pierit și somnul,
    Pacea creștinească.
    MÂRÂIE SPRE DOMNUL
    Limba moldov’nească.

    O biată bătrână
    N-are nici de pască.
    STĂ CU HALCA-N MÂNĂ
    Limba moldov’nească.

    ÎŞI CREŞTE FRUMOSUL
    LIMBA ROMÂNEASCĂ.
    ÎI ARATĂ DOSUL
    Limba moldov’nească.

    GÂNGAVĂ,TOT LINGE
    CIZMA MUSCĂLEASCĂ.

    Spre Evropi se-mpinge
    Limba moldov’nească.

    Palida mi-e fața
    Sub un cer ce cască.
    ÎMI MÂNĂNCĂ VIAŢA
    Limba moldov’nească.

    Voi muri, se pare,
    Pentru-a mea lumină…
    „MĂ VA PLÂNGE,OARE
    LIMBA CEA ROMÂNĂ ?!“

    Da MĂRITE Grigore Vieru,

    NOI ROMÂNII basarabeni
    TE PLÂNGEM ÎN LIMBA ROMÂNĂ a strămoşilor noştri.

    Şi nu doar te plângem ci TE RĂZBUNĂM!

    Prin RE-UNIFICAREA cu ROMÂNIA-Ţara Noastră Mamă ce este acum în plină desfăşurare ÎŢI ÎMPLINIM VISUL DE O VIAŢĂ!

  8. Scrisoare din Basarabia
    de Grigore Vieru,MARTIR al Neamului ROMÂNESC
    asasinat de KGB

    Cu vorba-mi strâmbă şi pripită
    Eu ştiu că te-am rănit spunând
    Că mi-ai luat şi grai şi pită
    Şi-ai năvălit pe-al meu pamânt.
    În vremea putredă şi goală
    Pe mine, FRATE, cum să-ţi spun,
    PE MINE M-AU MINŢIT LA ŞCOALĂ
    CĂ-MI EŞTI DUŞMAN,NU FRATE BUN.

    Din Basarabia vă scriu,

    DULCI FRAŢI DE DINCOLO DE PRUT.
    Vă scriu cum pot şi prea târziu,
    Mi-e dor de voi si vă sărut.
    Credeam ca un noroc e plaga,
    Un bine graiul cel sluţit.
    Citesc azi pe Arghezi, Blaga
    CE TARE, DOAMNE,-AM FOST MINŢIT!
    Cu pocăinţă nesfârşită
    Mă rog iubitului Isus Să-mi ierte vorba rătăcită
    Ce despre tine, FRATE,-am spus.
    Din Basarabia vă scriu,
    DULCI FRAŢI DE DINCOLO DE PRUT.
    Vă scriu cum pot şi prea tarziu,
    Mi-e dor de voi şi vă sărut.
    Aflând că FRATE-mi eşti,
    odată
    Scăpai o lacrimă-n priviri
    Ce-a fost pe loc şi arestată
    Şi dusă-n ocnă la Sibiri.
    Acolo-n friguroasa zare,
    Din drobul mut al lacrimei
    Ocnaşii scot şi astăzi sare
    Şi nu mai dau de fundul ei.
    Din Basarabia vă scriu,

    DULCI FRAŢI DE DINCOLO DE PRUT.
    Vă scriu cum pot şi prea târziu,
    Mi-e dor de voi şi vă sărut.

Leave a Reply

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.