vineri 15 decembrie 2017
Distrugerea statelor națiune a început cu sportul

Distrugerea statelor națiune a început cu sportul

by -
0 1072
O: Echipa națională de fotbal a Austriei, fără emigranți
 Foto: Echipa națională de fotbal a Austriei, fără emigranți
Nu cred ca mai există cineva care să nu știe că această lume este condusa de o gașcă de o anume coloratură politică. Sigur, dacă nu erau ei, erau alții, așa că nu are niciun rost să ne facem probleme din cauza existenței acestui Grup. Trebuie doar, în interesul nostru, desigur, să le anticipăm mișcările și să le înțelegem politica. La fel ca serviciile secrete, ca să facem o comparație, Grupul are oameni care se ocupă de toate domeniile aferente activității umane: de la bănci la cercetarea cosmosului și de la formula laptelui praf până la descoperirea antidotului bolii secolului, SIDA. Evident, toate acestea au un substrat financiar primordial, interesul uman și al propășirii rasei umane este trecut în planul doi. Totul pentru Grup, puțin sau foarte puțin pentru restul. Cred că ați înțeles că există și un mini-grup care se ocupă de sportul mondial.
Sportul național este fie nerentabil, fie periculos pentru Grup
Inițial, reprezentativele naționale erau alcătuite din „nativi”, adică din cetățeni atașați trup și suflet ideii de „națională” și care, bineînțeles, erau gata să lupte până la moarte, dacă acceptați formularea, pentru a vedea steagul țării lor înălțat și fluturând victorios. Sigur, cu excepția notabilă a fotbalului, se făceau și pe vremea aceea „naturalizări”, adică se oferea un anumit număr de locuri străinilor care, dintr-un motiv sau altul, erau dispuși să îmbrace tricoul țării de adopție. Dar, acestea erau rare, de cele mai multe ori chiar opinia publică și fanii din patria care dorea să-i adopte se opuneau vehement. Să nu mai vorbim de atitudinea omologilor din țara-mamă, unde sportivul era considerat un adevărat trădător și unde i se cerea chiar capul.
Meciuri care erau adevărate războaie
Spre exemplu, un meci de hochei Cehoslovacia – URSS era considerat un meci de risc maxim, în care publicul praghez cerea răzbunarea, prin sport, a tuturor umilințelor îndurate de cehi din cauza ocupației sovietice. Nu are sens să vorbim de valoarea unei asemenea partide, practic era mai tare decat Canada – SUA, dar, deși 30.000 fani umpleau arena din capitala cehoslovacă, iar pe străzi alt milion asculta înnebunit la radio, rămânea doar ceva unic în ograda de după Cortina de Fier. În context, să ne aducem aminte de meciurile de fotbal dintre România și Ungaria…
Deși, pe hârtie, cele două țări erau comuniste și aliate, pe teren jucătorii s-ar fi ucis între ei. Ca să fie și mai clar, să spunem că cehii sau românii ar fi acceptat să fie umiliți de Anglia sau de Germania Federală, dușmani ideologici, dar și-ar fi dat ani din viață pentru o victorie cu așa-zișii prieteni de circumstanță. Să ne amintim de meciurile de handbal România – URSS sau de duelurile dintre Nadia Comăneci și două sau chiar trei generații de gimnaste rusoaice care nu au fost în stare să o bată. La fel, însă, asta rămânea doar între noi, povestea nu era vandabilă și, deci, nerentabilă pentru Grup. Așa că, dacă tot a căzut zidul, care tot la inițiativa lor fusese ridicat, haideți să facem acest sport mai rentabil.
Aberații mondiale și nu numai
În teorie, nu este nimic rău în faptul că există mai mulți concurenți. Asta, cu condiția ca participanții să aibă valoare. Dar, de la o grupă finala mondială la hochei, să zicem, s-a ajuns la un mondial cu 24 echipe. Sigur, elitismul nu este bun, dar înainte aveai garantate meciurile URSS cu SUA, Canada sau Cehoslovacia, acum poti asista la un întreg turneu final și singurul meci cât de cât interesant să fie, să zicem Cehia – Slovacia. Și asta din cauza sistemului de desfășurare, care permite televizarea mai multor partide, prezentarea de reclame suplimentare etc. Deci, slăbirea competiției prin adăugarea de competitori fără valoare. Pasul următor a fost ideea importului.
Putem accepta, de exemplu, că Nikola Karabatic, deși iugoslav de origine, joacă pentru Franța, țară în care a ajuns la vârsta de trei ani. Dar, că în naționala Hexagonului nu e niciun handbalist alb cu origini franceze e mai greu de crezut. S-a ajuns la aberația selecționării cu forța a două nulități, denumite Porte și Barachet, care să închidă gura contestatarilor. Dar, aceștia sunt atât de slabi, încât de-abia prind câteva minute pe meci. Ce sa mai zicem de baschet sau de fotbal… Să fim bine înțeleși. Franța a avut mereu străini în echipă, dar barem erau europeni, ca Platini, Kopa sau Fernandez. Acolo s-a ajuns la ciudățenia unei politici nu anti-albe, ci anti-franceze și anti-europene. Pe urmă, tenisul de masă. Imaginați-vă că acum ne bate Luxemburgul, deoarece a naturalizat chinezoaice. Luxemburgul, țară fără nicio tradiție în ping-pong, fără tradiție în nimic, cu excepția spălării de bani.
Publicul trebuie să creadă
Aici este încă de lucrat. La francezi, care sunt imbecilizați și îndoctrinați constant încă de pe vremea Revoluției Franceze, merge. Ei acceptă orice. La englezi, deși la rândul ei o fostă mare putere colonială, fotbaliștii de culoare nu prea au avut succes. Dar, cei care au făcut-o erau cu adevărat valorosi, ca Ian Wright sau Walcott, nu beneficiau de wild-card-urile unei politici de discriminare pozitivă. Însă, acolo e o altă șmecherie, care este mai greu de remarcat și de comentat. Campionatul, frate! De exemplu, vrei să exporți Premier League în China. Nimic mai simplu, un chinez va evolua într-o echipă engleză. Imaginați-vă câte plasme noi se vor cumpăra în acea țară-continent pentru ca doritorii să-și vadă fraierul la treabă. Nu mai trebuie precizat că joacă exact din aceste motive, nu pentru că ar avea vreo treabă cu acest sport. Sigur, pentru un român este mai greu de înțeles, dar atunci când Hagi juca la Brescia, alături de Sabău, Lupu și Mateuț, nu ne uitam oare cu toții? Sau dacă Hagi ar fi primit dezlegare să joace pentru Grecia, este că am fi urmărit și partidele naționalei elene? Apropo, câți dintre Dvs știți că amicii balcanici chiar au încercat să-l momească pe Gică, asigurându-l că-i vor găsi bunici greci din Macedonia și-l vor naturaliza imediat?
În loc de concluzie
Eu mărturisesc că nu mai urmăresc fotbalul încă de la intrarea legii Bosman în vigoare. Practic, acum poți vedea o echipă germană în care nu evoluează absolut niciun teuton. Totuși, oare este normal? Dar, oare valoarea a crescut? Nici nu mai contează, ideea e că a crescut cifra de afaceri. În curând vom vedea naționale întregi fără niciun autohton.
Veți putea cânta „Deșteaptă-te, Române” unor africani sau, că tot e la modă, unor sirieni? Nu vă va fi dor de naționala de aur și de unirea lor în cuget și-n simțiri? Nu de alta, dar eu când îl văd pe numitul Pelle în naționala azzurra mă apucă nervii. Dar, oare chiar acceptăm orice? Inclusiv, pentru că este una dintre explicațiile corecte, că nu mai avem valoare și, deci, mai bine băgăm în treabă un tânăr african „of great expectations”? Dar, de ce oare la meciurile din Occident sunt numai albi la aceste manifestări sportive, dar și la altele culturale, dar niciun negru sau arab? Ei nu vor să-și vadă oamenii? S-a ajuns la cea mai josnică dispută posibilă, cu francezii contestând naturalizările pe bandă rulantă din naționala de handbal a Qatarului.
„Cum, nu vă e rușine să naturalizați bosniaci, spanioli și muntenegreni într-un timp atât de scurt? Păi, uitați-vă la noi, avem o politică pe termen lung, le-am dat cetățenia acestor băieți din fostele colonii încă de acum 10 ani, deci suntem mai ok decât voi. Și pe urmăm n-am înțeles, noi dăm albii afară și selecționăm africani, antilezi și arabi, iar voi dați cetățenie unor albi europeni?” Simpatic, nu-i așa? Chiar mi-e dor de super-puternica echipă a Suediei, ce mult mi-aș mai dori să văd cum îi desființează pe „francezi”… Dar, timpurile în care noi sau vikingii dominam sportul cu mingea mică au apus de mult. Și oricum, sunt absolut convins că nu i-ar lăsa arbitrii, care ar fluiera după cum vrea Grupul. Singurii care încă se opun acestei politici, dar chiar și la ei sunt semne timide de supușenie, sunt spaniolii, dar mai discutăm peste 10 ani.
Peste 10 ani, de exemplu, singurul alb din naționala de baschet a Germaniei va fi Benzing. Și asta, tocmai pentru că este foarte slab și poate fi ridiculizat și umilit atât de adversari, cât și de „coechipieri”. Iar publicul va huidui și va cere intrarea pe teren a salvatorului națiunii, un negru mare cât casa și căruia arbitrii îi vor tolera abaterile de pași sau de dublu dribling. (autor: Octavian Metoni, sursa: ActiveNews)
(Visited 481 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.