Dan Dungaciu: Chişinăul intră pe axa Moscova-Budapesta

Dan Dungaciu: Chişinăul intră pe axa Moscova-Budapesta

Chisinău
Chisinău

Warning: Creating default object from empty value in /home/foaienat/public_html/wp-content/plugins/linklaunder-seo-plugin/nusoap.php on line 75

Rareori ai prilejul unui sentiment de mândrie patriotică atunci când e vorba despre atitudinea oficialilor ruşi sau a preşedintelui Vladimir Putin faţă de România. Şi totuşi, se poate.

Cu ocazia vizitei preşedintelui R. Moldova, Igor Dodon, la Moscova (17-18 ianuarie), prin gestul de a oferi liderului moldovean harta Moldovei istorice (trivial, totuşi, şi nepotrivit cu calibrul global pe care Vladimir Putin tinde să îl dobândească) preşedintele Federaţiei Ruse a făcut din România, alături de UE, textul şi pretextul întrevederii cu Dodon.

Pentru că în afară de această hartă, Dodon nu s-a întors cu nimic de la Kremlin. Moscova nu i-a dat nimic: deschiderea pieţelor ruse, facilităţi pentru migranţii moldoveni, renunţarea la Memorandumul Kozak din 2003 în reglementarea transnistreană.

Iar discuţia despre Acordul de Asociere sau harta Moldovei istorice nu viza, în realitate, nici R. Moldova, nici pe preşedintele ei. Prima ţintea Bruxellesul, a doua… Bucureştiul. De aici trebuie discutată situaţia regională şi viitoarele provocări la adresa României.

Lăsaţi Rusia să greşească la Chişinău …  

Victoria lui Igor Dodon la alegerile prezidenţiale a fost, pentru Moscova, o victorie à la Pirus. O victorie a Maiei Sandu – cu toate riscurile aferente – ar fi fost mai confortabilă din perspectiva Moscovei. Îşi putea continua liniştită acelaşi joc de a nu face nimic sau, mai bine spus, de a nu face nimic pozitiv în R. Moldova, căzută, oricum, de pe harta integrării europene.

Brusc, formal, cel puţin, peisajul geopolitic se schimbă prin victoria candidatului pro-rus şi obligă Moscova să iasă din postura comodă de a(doar) şicana, bloca sau macula o guvernare declarat proeuropeană.

Moscova trebuie de acum să răsplătească. Adică să arate că o atitudine servilă şi binevoitoare la Chişinău este răsplătită în consecinţă. De aici şi vizita lui Dodon la Moscova, dar şi lipsa ei aproape totală de conţinut. Vizita trebuia să aibă loc.

În primul rând, alegerea lui Dodon a fost o victorie de imagine: după Crimeea şi Ucraina, moldovenii aleg ca preşedinte… un pro-rus. Să moară Occidentul de necaz!

În al doilea rând, pentru o Moscovă care clamează în Siria că nu îşi abandonează niciodată partenerul Bashar al-Assad (spre deosebire, nu-i aşa, de americani, care trădează fără să clipească), nu se putea să nu reacţioneze când pro-rusul îmbrăcat în straie „naţionale” moldoveneşti a câştigat la Chişinău.

Dilema este însă prezentă. Dodon a câştigat (numai) alegerile, nu şi puterea. Şi Moscova ştie asta. De aici dificultatea ei de a bascula între reprezentarea fără putere a lui Igor Dodon şi puterea fără reprezentare a lui Vlad Plahotniuc.

Deocamdată, cel puţin, aceasta este geografia de putere de la Chişinău pe care, fiecare dintre combatanţi, Dodon şi Plahotniuc, vor să o modifice în interesul lor. Primul, să capete putere, al doilea, funcţii de reprezentare.   Dilema e şi mai mare. Igor Dodon a ajuns preşedinte cu ajutorul lui Vlad Plahotniuc.

Dodon ştie asta, Plahotniuc la fel. Dar Moscova ştie şi ea. Dodon are puteri, deocamdată, simbolice, Plahotniuc controlează puterea executivă şi majoritatea parlamentară. Moscova nu îşi face nicio iluzie că poate obţine ceva la Chişinău doar cu Igor Dodon, iar Plahotniuc nu îl poate lăsa niciodată pe Dodon să îşi pună laurii unei eventuale victorii în relaţia cu Rusia (economice, politice, strategice).

În general, din perspectiva carierei sale politice ulterioare, nu îl poate lăsa pe Igor Dodon să obţină nicio victorie semnificativă pentru R. Moldova. Căci părintele naţiunii nu poate să devină Igor Dodon, ci… Vlad Plahotniuc (aşa cum, la vremea respectivă, râvnea la această postură – Vlad Filat).

Deja Vlad Plahotniuc a lansat un mesaj Moscovei cu care are, se pare, canalele blocate, prin intermediul unui mesaj pe pagina de opinii Fox News, pe modelul clasic al viţelului deştept care suge de la două vaci: salută abordarea „non-confruntaţională” cu Moscova a lui Trump, Chişinăul este neutru, iar noi „nu suntem ostili Rusiei”, RM vrea să fie punte între Est şi Vest şi – atenţie! – nu pomeneşte nimic despre integrarea europeană.

Şi Moscova ştie toate aceste lucruri. Şi ştie că păşeşte pe pământuri mişcătoare la Chişinău. E greu să fii, în raport cu R. Moldova, şi lucidă şi îndrăgostită în acelaşi timp! În plus, interesele ei regionale şi globale sunt mai puternice. Cu riscul de a-l abandona pe Igor Dodon şi de a-l lăsa doar cu retorica goală – cum a făcut şi cu părintele politic şi spiritual al acestuia, Vladimir Voronin, când acestea cerşea prin 2001-2002 retragerea lui Igor Smirnov de la Tiraspol – Moscova îşi vede de proiectele ei şi nu abandonează liniile roşii în relaţia cu Chişinăul.

În acest moment, Chişinăul devine instrument – nu scop în sine, ci scop pentru sine. Utilitatea lui Dodon şi eventualul său sprijin pot veni strict din această perspectivă.    Iar scopurile Moscovei pentru care Igor Dodon devine un instrument sunt două: Uniunea Europeană şi România. Aceasta este grila de lectură cea mai adecvată pentru vizita proaspătului preşedinte îmbrăcat în ie „moldovenească”.

Citeşte mai mult pe Adevărul

(Visited 98 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.