Contradictiile capitalismului in România

Contradictiile capitalismului in România

by -
0 612

“Ne-am împotmolit undeva la mijlocul drumului de tranziţie dinspre  economia planificată către economia de piaţă. Am creat un hibrid al celor două sisteme”, declara cu ceva ani în urmă fostul preşedinte rus  Boris Yeltzin. Teza conform căreia capitalismul est-european e o caricatură deformată  a capitalismului occidental  este larg răspândită atunci când vine vorba de modelul economic post-comunist, sintagma românească “capitalism de cumetrie” reprezentând formularea într-o manieră plastică a aceleiaşi teorii.   Este legitim să ne întrebăm dacă  reţeta noastră  de capitalism e atât de radical diferită de avatarul său vest european încât să putem vorbi de un model hibrid, de o struţo-cămilă inedită a cărei paternitate o putem revendica exclusiv şi care reprezintă contribuţia  est europeană la patrimoniul umanităţii.  Ce fel de capitalism construim în România şi, în plan mai larg, în regiune şi prin ce se deosebeşte el atât de mult de capitalismul occidental?

Capitalismul fără capitalişti

O deosebire importantă este aceea că în România, ca şi în întreaga regiune, avem de-a face cu un “capitalism fără capitalişti”, după cum scriau într-o lucrare colectivă Gil Eyal, Ivan Szelenyi şi Eleanor R. Townsley. Imediat după prăbuşirea regimurilor comuniste am fost puşi în situaţia de a construi capitalismul fără a avea însă acea clasă de proprietari şi deţinători de capital care să joace rolul pe care burghezia l-a avut în preajma naşterii capitalismului. Apariţia capitalismului occidental a fost rezultatul acumulării de capital de către pătura socială numită burghezie,  acumulare care a impus ulterior o transformare a relaţiilor de producţie şi, consecutiv, a relaţiilor sociale. Cum să construieşti însă capitalismul în lipsa capitaliştilor?

Desigur, capitaliştii noştri au început să răsară rapid, noii îmbogăţiţi s-au ivit peste noapte, dornici nevoie mare să construiască capitalismul luminos. Numai că între capitaliştii occidentali şi capitaliştii noştri iviţi din neant e o diferenţă ca de la cer la pământ. Circumstanţa istorică care a permis apariţia şi dezvoltarea  capitalismului a fost victoria obţinută de burghezie în a legitima simbolic capitalul economic-financiar, a cărei posesoare era,  în raport cu capitalul social, deţinut exclusiv de aristocraţie. Dacă în feudalism privilegiile şi rangul – capitalul social – erau cele care atrăgeau după sine şi capitalul economic, în capitalism ecuaţia s-a inversat şi banii au devenit sursa poziţiei sociale, a privilegiilor şi a puterii. Or, ceea ce s-a întâmplat la noi, în Estul Europei şi în România în particular, a fost un scenariu  pe dos: capitaliştii noştri şi-au folosit capitalul social pentru a obţine capital economic. Tehnocraţii fostului regim, indivizi apropiaţi într-un fel sau altul structurilor de putere ale statului au făcut uz de reţeaua lor socială pentru a obţine fabrici, uzine, contracte şi alte bunuri care au contribuit rapid la apariţia capitaliştilor autohtoni. În loc să se constituie împotriva  structurilor dominante de putere, împotriva  establishment-ului, cum s-a întâmplat în Europa de Vest,  capitalismul est-european  s-a constituit pe seama establishment-ului şi cu resursele acestuia. Este ca şi cum în Europa de Vest  burghezia  s-ar fi constituit preponderent din aristocraţii vechiului regim, schimbaţi brusc la faţă după ce s-au prins din ce direcţie bate vântul, dornici nevoie mare să se înfrupte cât mai mult din proprietatea regală desfiinţată.

Capitalism cu iz feudal

Se spune că în capitalism “există o singură culoare – cea verde”, a dolarului adică,  şi toate celelalte, rasă, religie, sex, îi sunt subordonate. Cu alte cuvinte, banul este singurul criteriu de discriminare în societate, el stabileşte ierarhiile, el distribuie puterea. În capitalismul autohton, însă, traiectoria cea mai des întâlnită este aceea a convertirii capitalului social în capital economic. În România criteriul principal de discriminare continuă să rămână “pilele”, şi nu banii. Din acest punct de vedere, cei care susţin că tranziţia în Europa de Est nu s-a făcut de la plan la economie de piaţă, ci de la plan la clan, au perfectă dreptate.

Or, supremaţia capitalului social este trăsătura specifică feudalismului şi, de asemenea, comunismului est european, unde capitalul politic era doar o variaţie a capitalului social. Din această perspectivă, capitalismul nostru este pre-modern, de castă, el funcţionează după reguli feudale. Modernitatea şi modelul său economic de structurare a relaţiilor economice şi sociale a fost însoţită de impunerea unui set de reguli abstracte şi  raţionale de gestionare a interacţiunii sociale. Birocraţia raţională s-a substituit sistemului bazat pe privilegii. La noi, logica instituţională a fost şi este în continuare subminată de logica relaţională, iar instituţiile au devenit organisme kafkiene puse în slujba favoritismelor.

Capitalismul nostru este făţarnic : în timp ce în public  face pledoaria unor valori, în culisele scenei joacă după alte reguli. Face apologia pieţei libere, dar între timp dă vioi din coate pentru a închide uşile tuturor neaveniţilor care dau crezare demagogiei sale. Laudă concurenţa şi beneficiile acesteia, dar nu ezită deloc să le frângă gâtul celor care îndrăznesc să creeze concurenţă. Pledează pentru principiile laissez faire-ului, pentru un stat minimal, pentru taxe scăzute, dar în acelaşi timp trăieşte pe seama statului şi se îndoapă copios cu banii adunaţi din taxe. Regulile şi legile capitalismului de tip occidental de secol XIX nu se aplică decât undeva, jos, în subsolurile şi straturile inferioare ale economiei, unde profiturile sunt totdeauna limitate şi nu există mize serioase pentru marii jucători: acolo, micii întreprinzători concurează adeseori  liber între ei, însă niciodată nu reuşesc să acumuleze suficient încât să impună supremaţia banului. Nu ei fac regulile. Nu ei construiesc capitalismul.

[…]

Câte feluri de capitalism există?

De fapt, întrebarea care trebuie să ne-o punem este dacă capitalismul est-european e, într-adevăr, un model degenerat al capitalismului „autentic” sau pur şi simplu e un alt tip de capitalism.  Şi mai exact, întrebarea căreia trebuie să îi răspundem atunci când vorbim despre capitalismul din regiune e dacă există un singur tip de capitalism, cel construit după modelul vest european, iar  restul sunt imitaţii mai mult sau mai puţin reuşite ale acestuia sau dacă nu cumva imitaţiile respective sunt forme autonome, permanente şi în realitate există mai multe forme de capitalism. Sociologi precum Karl Marx sau Max Weber considerau capitalismul ca având o singură destinaţie. Dar afirmaţiile lor erau făcute înaintea răspândirii capitalismului la scară globală. Istoria recentă ne înfăţişează o multitudine de capitalisme: de la capitalismul chinez, care coexistă foarte bine alături de un regim autoritar, trecând prin capitalismul  est european şi terminând cu capitalismul nord american. La o adică, inclusiv conceptul de capitalism est-european se suprapune peste o realitate atât de eterogenă, încât termenul nu reuşeşte să surprindă complexitatea tuturor fenomenelor pe care pretinde că le descrie.  Nu este o greşeală să pui semnul egalităţii între capitalismul rusesc şi cel ceh  sau românesc? În ţările în care tranziţia s-a produs cu suficient timp înainte de prăbuşirea propriu zisă a comunismului, capitalismul arată cu totul altfel decât acolo unde construcţia economiei de piaţă a început peste noapte. Pentru a-l parafraza pe Timothy Garton Ash, am putea spune că chipul capitalismului depinde de durata pe care au avut-o evenimentele anului 1989: în Polonia aceste evenimente au durat 10 ani,  în Ungaria 10 luni, în Germania de Est 10 săptămâni,  în Cehoslovacia 10 zile, iar în România  10 ore.

Nu cumva diferenţa între multiplele tipuri de capitalism est-european este la fel de mare ca cea dintre le  şi avatarul lor occidental? Posibil  ca ipoteza conform căreia capitalismul este incompatibil cu lipsa de libertate (vezi China) sau cu  dominaţia capitalului social în raport cu cel economic (vezi România) să fie falsă. Posibil ca niciodată capitalismul să nu ducă la democraţie, să nu genereze necesarmente prosperitate şi să coexiste foarte bine cu sistemele clientelare sau chiar mafiote. La urma urmei, de ce nu ar putea fi însuşi capitalismul vest european doar o formă specifică de manifestare a unui sistem economic pe care îl numim generic capitalism şi a cărui trăsătură dominantă nu este nici supremaţia banului, nici triumful instituţionalismului asupra favoritismului, fiind pur şi simplu, aşa cum susţinea Al Capone,  „înşelătoria legitimă a clasei dominante”.

dupa Victoria Stoiciu

sursa: www.criticatac.ro

(Visited 186 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.