Constantin Stere, personalitatea sec.XX în Basarabia, a primit post-mortem titlul de membru...

Constantin Stere, personalitatea sec.XX în Basarabia, a primit post-mortem titlul de membru al Academiei Române

by -
1 689

Cu prilejul comemorarii a 75 de ani de la trecerea în eternitate a marelui om de cultură, politician şi patriot român Constantin Stere, născut în Basarabia dar sfârşind la Bucov (lângă Ploieşti), la conacul său din Bucov – devenit între timp Muzeul „Constantin şi Ion Stere” – au fost organizate o serie de manifestări omagiale, organizate de Consiliul Judeţean Prahova, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, Fundaţia „Constantin Stere” şi Societatea Cultural-Istorică „Mihai Viteazul” – ambele din Ploieşti. Aceste  acţiuni au demonstrat, încă o dată, faptul că autorităţile prahovene ţin la preţuirea binemeritată a valorilor româneşti.

La evocarea personalităţii şi operei lui Constantin Stere au participat personalităţi cunoscute de pe ambele maluri ale Prutului: acad. Eugen Simion, Mircea Ionescu Quintus – preşedinte de onoare al PNL (94 de ani), împreună cu soţia, poetul basarabean Valeriu Matei, iar de la Paris a venit Suzana Stere-Paleologu (nora lui Constantin Stere, cea care a donat conacul de la Bucov administraţiei judeţene, în vederea transformării acestuia in muzeu), ing. Mircea Cosma – preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, de numele căruia se leagă transformarea fostului conac( ajuns o vreme cârciumă! ) în muzeu memorial. Au mai fost prezenţi, de asemenea, oameni de cultură ploieşteni, numeroşi tineri veniţi la distracţie în Parcul „Constantin Stere”.

Mărturisind, cu emoţie, că le este recunoscător celor care au reînviat Conacul în care Constantin Stere şi-a petrecut ultimii ani din viaţă, Mircea Ionescu Quintus şi-a reamintit că „aici, la Bucov, mă simt foarte bine, pentru că a fost moşia bunicului meu, iar soţia lui Constantin Stere, Ana, era mătuşa mea; pe vremea când eram copil, mă ascundeam sub scara interioară a conacului, de unde ascultam nemişcat, ore întregi, cum Stere dicta dactilografului celebra sa operă «În preajma revoluţiei»”.

La rândul său, acad.Eugen Simion, ploieştean de origine, a dorit să ne înştiinţeze că şi-a respectat promisiunea făcută în 2010, la inaugurarea muzeului, de a repara greşala Academiei Române, cea care, în anul 1920, i-a respins titlul de academician lui Constantin Stere: „Recent, Academia Română i-a decernat lui Constantin Stere, post-mortem, titlul de academician. Aşadar, m-am ţinut de cuvant!”.

Deşi nu şi-a revenit încă după o gravă boală,  Valeriu Matei a ţinut neapărat să fie prezent la acest eveniment, alături de fraţii săi ploieşteni. Cu acest prilej, domnia sa a anunţat că, în urma unui sondaj de opinie, „Constantin Stere a fost declarat personalitatea secolului XX in Basarabia”. Oaspetele de la Chişinău şi-a exprimat speranţa ca mult-promisa casă memoriala „Constantin Stere”din Chişinău să capete cât mai repede contur.

Principalul organizator al manifestării, ing. Mircea Cosma, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, şi-a  început alocuţiunea cu mulţumirile adresate doamnei Suzanei-Stere Paleologu, pentru donaţia făcută către Consiliul judeţean. Proiectul – conturat în anul 1990 s-a finalizat anul trecut, când muzeul a fost inaugurat. Momentul omagial a fost marcat şi prin realizarea unor medalii comemorative si a unor brevete. Acestea au fost acordate tuturor invitaţilor prezenţi, dar şi celor care au contribuit la renovarea şi amenajarea muzeului. Manifestarea de la Bucov s-a încheiat cu depunerea de corone şi jerbe de flori la busturile lui Constantin Stere din curtea muzeului şi, respectiv, cel de pe Aleea Scriitorilor din parcul care-i poartă numele – în foto.

Ioan POPESCU- Ploiești

(Visited 286 times, 1 visits today)

1 COMMENT

  1. Toata,stima si consideratia,organizatorilor,in memoria lui C. Stere si mai ales Academiei Romane ca si-a indreptat greseala si la repus in drepturi,acordindui titlu de membru post-mortem al Academiei Romane! Sa auzim numai de bine!

Leave a Reply

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.