Comunitatea zidește persoana umană

Comunitatea zidește persoana umană

by -
0 1026

În ultimii ani s-a desprins tot mai evident constatarea că ambientul social, informaţional, cultural în care ne mişcăm în fiecare zi are repercusiuni serioase asupra vieţii. Nu putem trăi complet decuplaţi de semenii noștri, de influenţa socială. Omul obișnuit nu poate trăi complet izolat de informațiile care parvin din câmpul social şi fără osteneala vieții duhovnicești nu poate fi imun la influența lor. Dimpotrivă, în multe privinţe, suntem obişnuiţi să procesăm cu mare atenţie ceea ce ne parvine din cuprinsul lumii în care trăim, gesturile, gândurile și faptele semenilor.

În multe aspecte, ceea ce devenim se decide cumva la întâlnirea cu semenii noștri, hotărâtoare fiind modul în care orientăm atenția și felul în care alegem să ne raportăm la viață, la lume și ceilalți. Aceste informaţii, care provin din mediul de viață și care sunt de regulă procesate cu prioritate, sunt numite cogniții sociale. În privința acestora există deja numeroase dovezi care arată că influenţează alegerile pe care le facem, situarea noastră în lume, în raport cu semenii şi cu evenimentele de fiecare zi. Unele cercetări arată că, în mod obișnuit, noi acordăm o mare atenţie contextului social (1). Este vorba despre felul în care alegem să ne situăm în fluxul de informaţii obişnuite, modul cum le codificăm (ce semnificații conferim evenimentelor respective), ce decizii luăm în legătură cu ele şi cum acţionăm ulterior.

În felul acesta se poate observa că, într-un mod dezirabil sau nu, lumea ne zideşte. Şi cum se poate vedea, ea nu ne face oricum, şi nici așa cum voim noi să fim, ci într-un anumit fel, înrudit cu ea. Conţinuturile ei ajung să fie materialul gândurilor şi emoţiilor noastre, ţinta dorinţelor sau preocupărilor noastre. Și, când alegem să-i trăim stilul de viață fără nici un rest, de fapt, ea ajunge să ne trăiască viaţa. Primind fără discernământ tot ceea ce ne oferă, ea devine hrana și conținutul spiritului nostru.

Structuri neuronale decisive pentru înțelegerea semenilor

În ultimele decenii, cercetări ample au evidențiat un fel de rădăcină anatomică și fiziologică a conectivității sociale: neuronii oglindă. Aceste structuri au fost descoperite la mijlocul anilor ’80 de o echipă de cercetători condusă de Giacomo Rizzolatti de la Universitatea din Parma. Numeroase cercetări desfășurate ulterior au arătat că sistemul neuronilor oglindă constă în circuite cerebrale care permit înțe­legerea și anticiparea acțiunilor altor persoane, aceste circuite activând în moduri similare, când avem de-a face cu efectuarea propriu-zisă a unor acțiuni și cu situația în care vizualizăm alte persoane care efectuează acțiunile respective. Se crede că acest sistem formează baza comportamentului social, structura care asigură capacitatea de a imi­ta, de a dobândi limbaj, de a avea empatie și înțelegere, jucând un rol important în procesul de învățare a sarcinilor motorii, care implică o coordonare între ceea ce vedem și mișcarea mâinilor și în dezvoltarea aptitudinilor sociale (2).

Există deja suficiente dovezi ce indică faptul că neuronii oglindă sunt componente active în receptarea datelor din proximitate, în situaţii în care monitorizăm cele ce se petrec în jurul nostru. Există, în același timp, preocupări pentru delimitarea clară a structurilor care alcătuiesc rețeaua neuronilor oglindă. De exemplu, există reţele de neuroni oglindă implicate în emoție, în regiunea insulară şi în cingular, regiuni ale creierului cunoscute pentru rolul lor în emoții și sentimente. Aceste zone devin active atunci când o persoană simte o emoție puternică (de exemplu, îngrijorare sau frică) și, de asemenea, atunci când se uită la altci­neva care simte aceeaşi emoție (3). Un experiment recent sugerează însă că neuronii oglindă sunt localizaţi în mai multe zone ale creierului uman decât se credea anterior. Între ariile noi pot fi menţionate cortexul frontal medial şi cortexul temporal medial, structuri care, în acest caz, selectează și respectiv contribuie la memorarea mișcării vizualizate. Acest rezultat nou indică faptul că distribuția celulelor ce leagă activitatea persoanei de cea a altor persoane ar putea fi mai extinsă decât s-a crezut inițial, ceea ce ar putea să însemne că avem de-a face cu o oglindire mai complexă, mai bogată a acțiunilor semenilor noștri (4).

În adâncul lui, spectatorul pune în scenă, fără să știe, tot ceea ce privește

Este semnificativ aici faptul subliniat de autorul descoperirii neuronilor oglindă că, în cazul unei mișcări oarecare, pe care o vedem efectuată de cineva, funcția neuronilor oglindă este distinctă de aceea a neuronilor motori. Ultimii sunt activi de fiecare dată când un mușchi activează, indiferent de acțiunea efectuată. Rețeaua neuronilor oglindă, însă, se aprinde nu din cauza mișcării, ci din cauza scopului pe care îl are acțiunea ca întreg. Aceasta ar însemna că structurile neuronale se dovedesc a fi un suport semnificativ pentru ceea ce înseamnă înțe­legerea semenilor, decodificarea comportamentelor ce­lorlalți, inserarea unui scop la capătul acțiunilor lor.

Și, pe lângă aceasta, semnificative sunt procesele imitative care se desfășoară în interioritatea privitorului, pe măsură ce ele se desfășoară și în afara lui, la cel pe care el îl privește. Prin aceasta se întrevede cum noi urmăm îndeaproape, la nivel mental, ceea ce privirea noastră urmărește la ceilalți. Constatarea aceasta este cu atât mai importantă astăzi, când civilizația prezintă o ofertă generoasă de producții video. Putem privi o producție tv înălțătoare din punct de vedere spiritual, un documentar educativ, sau un talk-show care abundă în invective, în critici și ironii. Fiecare din acestea se întipăreşte în noi, la nivel mental cel puțin, ca parte a gândurilor și acțiunilor noastre. Așadar, este important să înțelegem că (tele)spectatorul amenajează lăuntric o scenă pe care el însuși derulează tot ceea ce privește în afara lui.

Cultura schimbă modul în care percepem și înțelegem lumea

În această ultimă privință este important să subliniem că rețeaua de neuroni oglindă reacționează diferit dacă ne uităm la cineva care împărtășește cultura noastră sau la cineva străin. O cercetare care a urmărit excitabilitatea corticală a evidenţiat deosebiri de pattern în activitatea neuronală corespunzătoare unor diferenţe culturale. Studiul indică faptul că structurile neuronale ale unei persoane reacţionează diferit, la aceleaşi gesturi, după cum persoana care le face împărtăşeşte aceleaşi valori culturale sau, dimpotrivă, este un străin (5). Cercetătorii cred că acestea sunt unele dintre primele date care arată că răspunsurile neurobiologice sunt modelate de deosebirile culturale prezente în stimuli. Cultura are o influență măsurabilă asupra creierului nostru și, ca urmare, a comportamentului nostru.

Așadar, s-ar putea înțelege din aceasta că ne naştem cu structuri capabile să întrețină deschiderea noastră către semeni, înțelegerea noastră cu referire la acțiunile lor. În felul acesta, multe dintre acțiunile pe care le privesc, care sunt să­vârșite de semenii mei, se des­fășoară mental și în interioritatea celor ce privesc doar. Privindu-i cum acționează, noi inserăm deopotrivă în minte acțiunile lor. În vreme ce privim pe cineva făcând ceva, bun sau rău, noi primim în interiorul nostru o copie a acțiunilor lor.

„Unde sunt doi sau trei…” – sporește împreuna-lucrare

Din perspectivă teologică, în date de acest fel se dezvăluie cât de mult suntem legați de cei cu care ne însoţim și cum expresiile, gesturile și acțiunile lor pătrund în noi. Într-o măsură deci, suntem zidiți și de prietenii, și de cunoscuții noștri, de oamenii pe care îi privim și îi admirăm față în față sau la televizor atunci când ei vorbesc sau acționează. Faptele lor, expresiile și gândurile lor, odată privite și receptate de noi, sunt reproduse, la nivel mental, înlăuntrul nostru, ca și cum acelea ne-ar aparține.
Suntem structural deschiși spre ceilalți, cumva echipați chiar la nivel biologic cu structuri potrivite pentru a primi direct în adâncul nostru ceea ce ei trăiesc și fac. Prin aceasta se verifică de fapt dimensiunea comunională a persoanei, valențele ei comunitare, temeiul relațional al persoanei, faptul că ea este și comuniune, nu doar subiectivitate autonomă. Și se verifică, de asemenea, și maniera în care ceea ce se petrece în mediul nostru de viață cu viața și faptele semenilor ne pătrunde, aceasta trimițând la o anumită responsabilitate pentru faptele și expresiile semenilor și nevoia unei întreprinderi comune de a ne despătimi, de a ne îmbunătăți viața. În felul acesta ajungem să ne făurim unii pe alții, petrecând timpul împreună, acționând într-un anumit fel împreună cu ceilalți, sau privindu-i pe alții cum acționează sau reacționează.

Se verifică în felul acesta ceea ce cineva a formulat cu multă inspirație ca cerință decisivă pentru formarea unei persoane, anume că este necesar un sat ca lumea, o comunitate de viață îm­bunătățită pentru educația unui copil.

Și de aici și putința de a întrevedea o anumită putere sporită – de însăși alcătuirea acestui trup, a celor care se nevoiesc împreună în cele duhovnicești, care se roagă împreună, în comunitatea parohială sau care trăiesc o viață duhovnicească în mănăstire. Desigur că această putere de viață, sporită de conviețuirea oamenilor și mijlocită de aceste structuri, vine din alcătuirea noastră ca făptură în vederea comuniunii. Și, desigur, această putere sporită ce ne vine din însoțirea cu alții în acțiunile noastre nu este singura putere ce vine din comuniunea de nevoință și de rugăciune. În acestea din urmă este mai ales prezența lui Hristos, după Chipul Căruia am fost făcuți, Care ne-a și unit prin jertfa Lui, și prin Tainele Sale împărtășite astăzi de Biserică, El fiind Cel Care a și îndemnat pe oameni la comuniunea tainică a Bisericii, spunând „unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor” (Matei 18, 20).

Bunătatea față de semeni se împlinește cu ajutorul lui Hristos

În experiența eclesială, în comuniune cu Dumnezeu și cu semenii, deopotrivă, se împlinește deplin și rostul acestor par­ticularități ale trupului omenesc, care ne sunt date pentru a spori binele unii prin alții, multiplicând în lume fapta bună. Prin fapta și lucrarea bună pe care le săvârșește, și prin bunătatea lui, semenul pe care îl privim ne pune pe gânduri bune. Suntem îndemnați de el să urmăm pilda bunătății sale, și prin aceasta se vede cum strădania lui ne pregătește și pe noi să înmulțim fapta lui bună, gestul lui de virtute, sensibilitatea lui spirituală. Mai mult, însă, dragostea curată dintre noi sporește și mai mult această deschidere reciprocă și lărgimea inte­riorității noastre de a primi tot mai mult în noi persoana lui și fapta lui. Încât împreună cu el, și cumva în baza ostenelii lui, ajungem împreună să trimitem și noi către ceilalți semeni un bine mai mare, înmugurit din binele făcut de el, și hrănit cu strădania noastră. Și fiecare din aceste lucrări bune sunt posibile pentru că la baza întregii existențe stă bunătatea Sfintei Treimi, care ne cheamă să săvârșim binele ca răspuns la darul bunătății Sale arătat fiecăruia dintre noi. Harul lui Dumnezeu ne aduce la starea de a dori și de a putea să trăim uniți între noi, în binele făcut unii către alții.

Această putere a bunătății de a se extinde în oameni și prin alcătuirea trupului omenesc, care vădește deschideri lăuntrice către semeni, nu are o altă bază și nu poate primi nici o altă explicație decât bunătatea Sfintei Treimi, comuniune de iubire desăvârșită între Persoane desăvârșite, pe a căror bunătate este așezată întreaga existență a lumii, viața și mișcarea persoanelor în ea. Lucrarea Sfintei Treimi pătrunde fiecare făptură și în mod special pe fiecare om, indiferent de neamul în care s-a născut și de spațiul cultural în care trăiește, îndemnându-i tainic spre lucrarea cea bună. Și, prin excelență, harul lui Dumnezeu întărește pe fiecare creștin spre dragostea de semeni și spre fapta bună, cu puterea lui Hristos, Cel Care a împlinit cele bune și de folos pentru mântuirea oamenilor, Care a biruit răul și a întărit firea omenească ca ea să poată săvârși mai hotărât cele bune.

Vedem aceasta în mod deplin în viața sfinților, care ajung la această desăvâşire, „când ajung desăvârşiţi şi se aseamănă cu Dumnezeu în izvorârea prisositoare a dragostei lor şi a iubirii faţă de toţi oamenii. Şi spre acest semn al asemănării cu Dumnezeu tind toţi sfinţii: spre desă­vârşirea în dragoste faţă de aproapele” (6).

Note

1. Cf. Eleonore Neufeld, et al., „Intentional action processing results from automatic bottom-up attention: An EEG-investigation into the Social Relevance Hypothesis using hypnosis”, în Consciousness and Cognition, vol. 42, nr. 101, mai 2016, pp. 101–112, DOI: 10.1016/j.concog.2016.03.002.

2. Cf. European Science Foundation, `How Mirror Neurons Allow Us To Learn And Socialize By Going Through The Motions In The Head”, consultat în format electronic, în ScienceDaily, 21 decembrie 2008, www.sciencedaily.com/releases/2008/12/081219073047.htm.

3. Cf. European Science Foundation, `How Mirror Neurons Allow Us To Learn And Socialize By Going Through The Motions In The Head”, consultat în format electronic, în ScienceDaily, 21 December 2008, consultat online la www.sciencedaily. com/ releases/ 2008/12/ 081219073047.htm.

4. Cf. Mukamel R. et al., „Single-Neuron Responses in Humans during Execution and Observation of Actions”, în Current Biology, 2010; DOI:10.1016/ j.cub.2010.02.045.

5. Doi actori, unul nord-american şi unul nicaraguan, exprimând gesturi cu semnificaţii identice în cele două culturi diferite, au determinat activări diferite ale reţelelor de neuroni oglindă în rândul observatorilor nord-a­me­ricani. În realitate, participanţii americani au demonstrat o activitate mai mare a neuronilor oglindă în situaţia gesturilor specifice culturii americane, în comparație cu activitatea aceloraşi structuri ca reacţie în faţa gesturilor specifice culturii din Nicaragua. Şi, un fapt interesant, când actorul nicaraguan a efectuat gesturi specifice culturii nord-americane, activarea neuronilor oglindă a observatorilor nord-americani a fost mai slabă comparativ cu situația în care ei l-au urmărit pe compatriotul lor. Practic, etnia sau cultura pot influenţa activitatea creierului, în mod special în reţelele de neuroni oglindă, structuri active în comunicarea socială. Cercetările au arătat că sistemele neuronale alocate memoriei, empatiei și cogniției codifică informații în mod diferit, aceasta depinzând de cine anume oferă informația – un membru al propriei culturi (sau etnii) sau cineva străin (cf. University of California – Los Angeles, `Culture Influences Brain Cells: Brain’s Mirror Neurons Swayed By Ethnicity And Culture”, consultat în format electronic, în ScienceDaily, 23 iulie 2007, www. sciencedaily. com /releases/2007/07/ 070718002115.htm).

6. Sf. Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoinţă, cuv. 81, în Filocalia, vol. X, p. 396.

(autor: Sorin Mihalache, sursa: Ziarul Lumina)

(Visited 62 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.