Cetăţenia în pericol

Cetăţenia în pericol

by -
0 983

Apartenenţa este ameninţată tot mai agresiv cu incriminarea în numele unor imperative ale manipulării. Diversitatea, exercitarea drepturilor şi exprimarea liberă se confruntă cu ritualuri legislative istoric regresive până la imaginar. Adevărata apartenenţă aici ar trebui stabilită, la democraţie, de aici refăcându-se cu adevărat stabilitatea. Centrul (imobilismul, imperialul) îşi reaprinde luminile asemenea salbelor semnalizând viaţa în noapte, văzute din avion. Ţările încă lipsite de forţa ruperii de trecut, într-o teribilă exacerbare a rezistenţei, cele din fostul lagăr roşu, se expun unei descompuneri morale cu riscuri enorme. În sensul suspectului patriotism şi al identităţii naţionale se grăbesc toţi cei care cred că prin marginalizare rasială, glorificarea decăderii în context istoric excesiv se va accelera istoria. Lipsa de măsură tot mai accentuată din estul european adăugată hegemoniei centrului economic plasează Europa unificată în blocajul politic şi administrativ, existând nenumărate elemente agravante pentru şantaje şi acuze resuscitante. Istoria culturii şi mentalităţilor se vede uneori eliminată din medierea evenimentelor de parcă umanităţii i-ar fi dispărut brusc memoria.

Acest conflict al civilizaţiilor, instalat recent în Europa, formula fiind, cred, excesivă, nici acum, şi nici în viitorul apropiat, nu poate fi revelatoriu pentru ceva. Cu excepţia aceleiaşi manipulări pentru dominare. Artizanii crizei par a pune şi mai agresiv în scenă conflictul, degenerarea fiind tragică. Politica internă europeană este completamente lipsită de suflu, acesta fiind înlocuit cu abordarea extremelor. Ceea ce mai solidarizează ţările din interiorul Uniunii Europene ţine de fondurile în derulare, şi acestea cu o birocraţie descurajantă pentru ţările cu adevărat aflate în nevoie. Acesta este un sfârşit, pe fondul căruia cineva a ticluit cu multă abilitate destabilizarea UE sub flamura umanitară. Prăbuşirea valorilor eterne s-a întâmplat episodic în istorie. Europa, prin nomenclatura sa de acum, este, înainte de toate, într-un colaps al comunicării în timp real.

Plasarea culturii în marketingul consumului şi al vidului, îngustarea câmpului conştiinţei anunţă o societate anihilată. Politica europeană adânceşte criza reprezentării societăţii punând administraţiile la dispoziţia unor responsabili a căror incompetenţă are aceleaşi cauze cu ale sistemului totalitar. Revolta celor din Est, precum în cazul cotelor de refugiaţi, balansează în altă parte şi din lipsa unor standarde electorale. Războiul Rece se resimte în cadrele UE, din aceleaşi motive care au dus la conflagraţia mondială, cât şi la dramatica soluţionare postbelică. Numai cultura poate pulveriza aceste ziduri care au revenit, şi pe care mulţi le văd drept simboluri ale unei noi libertăţi. România se situează permanent în exterior, nutrindu-se cu pasiune din dictatura sa atroce pe care de altfel o condamnă formal cât poate de tare. Lipsită de un prezent relevant, pentru a face loc dezastrului mafiot-administrativ, România caută umbre şi semnificaţii pentru a permite reinstalarea absurdului. Asistăm cu voia compatrioţilor la un îngheţ care reface toate procedurile dogmatismului. Sistemul de alertă pare a nu mai funcţiona. Literatura este confundată cu versificatorii, comentatorii, sau editorii, istoricii cu arhivarii şi copiştii, jurnaliştii cu poliţia secretă, economiştii cu contabilii. Oamenii zilei se regăsesc în cam toate schemele dezastrului nostru. Peste tot au apărut instanţe care dublează justiţia oficială de parcă mai era nevoie de o asemenea accentuare a degradării drept evidenţă.

Cetăţenia însăşi a ajuns roasă de carii unor entuziasme ale grupurilor mondialiste. Disiparea relaţionărilor istorice, cu orizontul care nu poate fi modificat prin edicte, falsifică din start proiectele. Sunt preferate numai bifurcaţiile, însă există un singur drum acceptabil pentru înaintare. Emulaţia nu poate fi înlocuită cu ameninţările şi ordinele. Democratizarea este un proces continuu, cu o finalitate care necesită o permanentă evaluare. A trăi împotriva a ceva relativ nu este calea cea mai bună decât dacă un sistem critic susţine întregul demers. A fi un bun cetăţean începe din punctul în care celălalt este respectat, iar acesta, la rândul lui, va fi într-o rezonanţă cu valorile moralei. Sunt mulţi, în politică, şi nu numai, care se cred deasupra celorlalţi, acţionând ca atare. Chiar dacă ar fi aşa, cu adevărat deasupra, prin această abordare ei se autoexclud, în primul rând, din orice i-ar îndreptăţi pe bună dreptate să aibă această semeţie.

Apartenenţa ar trebui să nu limiteze, ci să transforme în cetăţeni ai lumii, acesta fiind, desigur, şi rolul statelor naţionale. UE, după hegemonia administraţiei Merkel, fără a fi în aceeaşi ordine cu aşteptarea publică generală, îşi va regăsi forţa când va reuşi să îşi protejeze cetăţenii fără cu mijloace neivazive. Deocamdată, însăşi cetăţenia se află în pericol. Europa nu poate fi decât a naţiunilor, ca fapt liber şi responsabil asumat. Idealizarea la pachet a trecutului nu mai poate folosi decât anihilării civice şi morale. Trăsături ale fascismului şi comunismului, cu efecte grave, pot fi regăsite cu destulă uşurinţă la omul politic european de azi şi ar trebui incriminate fără ezitare de către instituţiile antitotalitare. (autor: Ioan Vieru, sursa: Cotidianul)

(Visited 172 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.