Cel mai mare jaf din istoria moderna (I)

Cel mai mare jaf din istoria moderna (I)

by -
1 943

I. PUNCT DE PLECARE

În ziua de 15 decembrie 1916, încărcat în şaptesprezece (17) vagoane de marfă (la care s-au ataşat încă şapte (7) – trei (3) pentru delegaţii Băncii Române şi patru (4) pentru cei două sute (200) de gardieni însoţitori -), tezaurul Băncii Naţionale a României şi bijuteriile M. S. Regina Maria au luat drumul Moscovei pentru „a fi pus în siguranţă”. Şase luni mai tîrziu, la 27 iulie 1917, o altă parte a tezaurului B.N.R., alături de „valorile diferitelor instituţii bancare şi de credit şi a fondurilor arhivistice şi muzeale aduse la Iaşi” adică „documentele şi manuscrisele Academiei Române, documentele Arhivelor Statului, zestrea arhivistică a muzeelor, pinacotecilor şi chiar colecţiilor particulare” (V. G. Morţun, Dr. C. Angelescu, I. Kalinderu, G. Enescu etc…), la care s-au adăugat şi obiectele de cult din mănăstiri şi biserici, precum şi bijuteriile din depozitele private ale cetăţenilor români, cu alte cuvinte „avutul societăţii constând în titluri, efecte de orice măsură şi obiecte preţioase etc” a fost încărcat în 24 de vagoane şi expediat în Rusia.

Aceste două transporturi de bunuri materiale şi spirituale, au desemnat o realitate exprimată prin sintagma „tezaurul românesc de la Moscova”.  […]

Pentru a ne asuma însă deplin povara acelui trecut, trebuie mai întâi să definim termenul tezaur.

II. SEMNIFICAŢIA UNUI CONCEPT

Accepţiunea terminologică, consacrată de Dicţionarul General al Limbii Române este următoarea: „TEZAUR, tezaure, s.n. Din lat. thesaurus: 1. Cantitate mare de, bijuterii, pietre scumpe sau obiecte reprezentând valori spirituale, strânse şi păstrate în loc sigur; avere, bogăţie mare…Loc (ţinut sub cheie) unde se păstrează obiecte de preţ… 2. Cantitate de bani sau obiecte preţioase, ascunse de multă vreme în pământ şi descoperite întâmplător; comoară… 3. Totalitatea aurului şi a altor metale preţioase, efecte etc. care se găsesc în depozitul unei bănci de emisie, constituind acoperirea biletelor de bancă sau a bancnotelor emise. Patrimoniul material, averea, totalitatea bunurilor unui stat…locul unde se păstrează depozitele de metale preţioase, patrimoniul în bani sau în efecte al statului sau al unei bănci; vistierie, trezorerie. 4. fig. Ceea ce este socotit ca fiind foarte preţios şi folositor, ceea ce este foarte iubit şi preţuit; comoară, odor… Patrimoniu spiritual rezultat din munca culturală desfăşurată într-un lung interval de întreaga omenire, de o anumită societate sau de un grup de cercetători într-un anumit domeniu de preocupări”.   […]

Atunci când ne referim la tezaurul românesc de la Moscova, capacitatea operaţională a conceptului ne dezvăluie o realitate ce nu poate fi exprimată decât prin cumulul accepţiunilor indicate de dicţionare. Avem a face, în definitiv, atât cu o componentă ce poate fi evidenţiată prin cantităţi, cât şi cu o producţie culturală cu valoare spirituală.

Prima semnifică stocul de aur (conţinând monezi şi medalii) al Băncii Naţionale Române, în greutate de 9.336.206 tone de aur fin, evaluat la suma de 321.580.456,84 lei aur. Echivalentul în lei a fost calculat potrivit legii din 29 martie/11 aprilie 1867, care a mai suferit ulterior unele modificări, dar care se afla încă în vigoare în anul 1916. La nivelul anului 1990, valoarea de 9.336.206 tone de aur pur trimisă Rusiei se ridica la echivalentul de 1.200.663.081,56 USD.  […]

Pentru o mai bună înţelegere a acţiunii de adăpostire în Rusia a stocului de aur al B.N.R. şi a celei mai mari părţi a patrimoniului documentar şi muzeal, ce a avut, neîndoielnic, şi dramul său de dramatism, trebuie, mai întâi, să vedem care a fost contextul internaţional ce a marcat perioada premergătoare primului război mondial.

III. IPOSTAZĂ POLITICĂ EXTERNĂ DETERMINANTĂ

În dificilele condiţii internaţionale, o nouă redistribuire a sferelor de influenţă în Europa, în care Germania a devenit puterea continentală, precum şi un nou echilibru a bătrânului continent au fost stabilite prin Congresul de pace de la Berlin (1/13 iunie -1/13 iulie 1878).

Deşi la dezbatere punctul de vedere românesc a fost enunţat limpede şi afirmat cu hotărâre, fară echivoc de Ion Brătianu (prim-ministru) şi Mihail Kogălniceanu (ministru de externe), prezenţa celor două personalităţi politice la Berlin nu a mai putut influenţa cu nimic prevederile deja stabilite ale tratatului ce se va semna la 1/13 iulie. în schimbul confirmării statutului de „independentă”, pe care singură şi-l proclamase de mai bine de un an, România pierdea sudul Basarabiei. Ca urmare, Rusia, cu al său impetuos apetit de a domina, a devenit, atât în ochii guvernului, cât şi în. cei ai publicului intelectual, inamicul numărul unu.

În condiţiile unei Europe şovăielnice, lipsită de stabilitate, cu o Franţă obosită de înfrângerea suferită în războiul franco-prusac din 1870-1871 şi cu un Paris şi o Londră dezinteresate de „problema” Balcanilor, singurele ţări care puteau reprezenta o contrapondere faţă de revendicările teritoriale ruseşti, erau Germania şi Austro-Ungaria. Acestea, alături de Italia au creat în 1882, blocul politico-militar al Puterilor Centrale (Tripla Alianţă).

În atmosfera tensionată a acelor ani, apropierea guvernului liberal de Puterile Centrale a fost detrminată de o multitudine de interese reciproce convertite la 18/30 octombrie 1883 într-un tratat secret de alianţă româno-austro-ungar, semnat la Viena. Conţinutul documentului reînnoit periodic până în pragul primului război mondial (1892, 1902 şi 1913) a fost păstrat secret. Cunoscut doar de prim-miniştri, el nu a fost adus niciodată în discuţia Parlamentului, de teama unanimităţii reacţiilor negative.  […]

Pentru Puterile Centrale însă, statul român devenea interesant din următoarele motive. în primul rând avea un statut geopolitic determinat atât de frontiera lanţului Munţilor Carpaţi, cât şi de controlul asupra Dunării de jos. în al doilea rând, poziţionarea României atrăgea vecinătatea imediată a două mari imperii rivale (graniţa româno-rusă de peste 900 km şi româno-austro-ungară de 1.300 km). Apoi România avea nu numai resurse economice şi demografice semnificative, dar şi cea mai solidă armată din sud-estul continentului. […]

Aceasta a fost, în esenţă, istoria evenimentelor politice internaţionale care a marcat perioada premergătoare primului război mondial.

La 15/28 iulie 1914 prin agresiunea Austro-Ungariei asupra Serbiei, s-a declanşat primul război mondial. Începutul acestui război a găsit naţiunea română, divizată pe teritoriul a trei state:

1. Regatul României care includea teritoriul cuprins între Sudul Carpaţilor şi Dunăre; teritoriul cuprins între Marea Neagră şi Dunăre şi teritoriul cuprins între Carpaţii de Est şi Prut;

2. Imperiul Rus care ocupa atât întregul teritoriu cuprins între Prut şi râul Dniestr, aflat în Basarabia, cât şi braţul Chilia şi o parte din litoralul Mării Negre;

3. Imperiul Austro-Ungar care cuprindea partea de est a României de astăzi (Bucovina), partea de sud vest (Banatul), platoul central al Carpaţilor (Transilvania) şi partea de exterior a Carpaţilor (Maramureş, Crişana).

Aşadar, cea mai mare parte a populaţiei României de atunci se afla sub dominaţie străină. în acest context, având în vedere faptul că prioritatea politică a românilor era eliberarea teritoriilor ocupate şi unificarea acestora în cadrul vechiului regat, ţara a optat, încă de la începutul primului război mondial, să se alăture Franţei, Angliei şi Rusiei, adică Antantei.

Tocmai în acele timpuri, când totul era şovăielnic şi lipsit de stabilitate, Ion (Ionel) I.C.Brătianu (1864-1927) în numele guvernului român şi reprezentanţii diplomatici ai Angliei, Franţei, Italiei şi Rusiei au semnat la Bucureşti, la 14/27 august 1916, două convenţii. Una politică, prin care se prevedea alipirea Transilvaniei, Banatului şi Bucovinei la România, alta militară, prin care ţara noastră, cu ajutor militar primit de la Antantă, se obliga să declare război Austro-Ungariei. Cele două convenţii au fost aduse în discuţia Consiliului de Coroană întrunit la 14/27 august 1916, moment în care regele Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen (1865-1927) a comunicat şefilor de partide, foştilor prim-miniştri şi altor înalţi demnitari prezenţi, că hotărârea intrării în război a României, cu o armată de aproape un sfert de milion de oameni (ce reprezenta cca. 15% din populaţia ţării), a fost deja luată şi că operaţiunile militare erau deja în curs.

În timp ce ofensiva română a surprins adversarul pe poziţii dificile, aflându-se pe patru câmpuri de luptă, aliaţii nerespectând convenţia semnată în august, au schimbat fundamental situaţia României pe câmpul de luptă, „Atâta timp cât armatele române au avut de făcut faţă doar trupelor bulgare şi austro-maghiare, frontul a putut fi stabilizat Intrarea însă în luptă a trupelor germane, comandate în nord de generalul Falkenhayn, la sud de generalul Mackensen, a schimbat rapid soarta războiului” Prin această decizie, temerile lui Brătianu s-au dovedit, din nefericire întemeiate, iar toată prudenţa de care dăduse dovadă în negocierea intrării României în război, inutilă.

Sursa: Revista de oceanografie ortodoxă AXA

(Visited 124 times, 1 visits today)

1 COMMENT

  1. Înțeleg eu greșit ? Este vorba de peste 9 milioane de tone de aur sau peste 9 tone ?
    În textul articolului se menționează 9.336.206 tone de aur fin, să nu facem confuzii între punct și virgulă !

Leave a Reply

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.