Cât de tare plânge oglinda PNL

Cât de tare plânge oglinda PNL

by -
0 1044

Nota FN: După ce Marian Munteanu a fost declarat candidatul susținut de PNL pentru primăria Bucureștiului, au urmat imediat atacuri, iar PNL-ul a redactat o scrisoare publică de apărare a lui Marian Munteanu. În cele din urmă, la presiunea opiniei publice, PNL-ul și-a schimbat din nou opțiunea, propunându-l pe Cătălin Predoiu. Vă propunem un editorial care interpretează comportamenul PNL din ultima vreme.

<Ne dăm măsura şi în buticăraiul de pe Bulevardul General Magheru, şi în coteţele de pe Şoseaua Alexandriei sau de la ieşirea spre Afumaţi. După coteţele astea nemăturate şi gemând de sărăcie şi mizerie, numai viaţa politică vorbeşte mai convingător despre Bucureşti şi, poate, şi despre ţaranoastră. Coşmeliile le vedem de la geamul maşinii. Viaţa politică din România se vede la fel din capitalele europene, de peste mări şi ţări. Certurile din politica românească au haz şi din satelit şi ele pot fi momentele de mare umor pentru astronauţii care se plictisesc în spaţiu.

Cele petrecute marţi şi miercuri la PNL ilustrează pe deplin mizerabilul spirit al politicii de pe meleagurile dâmboviţene. La noi totul este condamnat, înjurat, pizduit, nimeni nu e bun, nimeni nu este cinstit, nimeni nu merită un salut cu pălăria scoasă, nimeni nu dă notă de trecere nici fratelui său, necum colegului sau adversarului său de luptă niciodată dreaptă. Intrată în Europa, România ţine morţiş să arate că rămâne o ţară balcanică. Poate că numai mutarea capitalei din Bucureşti mai spre munţi ce ar mai putea face loc unei posibilităţi de înflorire şi unui climat cu adevărat european.

În 48 de ore, plăcerea sadică a românului de a se îndoi de toţi şi de toate, inclusiv de certificatul său de naştere şi de a râde în pumni inclusiv de învăţătorii săi, a fost etalată mai abitir ca în alte dăţi. Otrava şi veninul pe care le producem noi la invidie şi la mânie sunt ucigătoare. L-ar putea face pe orice martir să coboare de pe cruce şi să plece înjurând. Adevărul este că pe zi ce trece ne definim mai precis ca o ţară care preferă să se bălăcească în nimicnicii şi care refuză programatic să sufere pentru un ideal sau pentru un proiect dedicat progresului.

Într-o săptămână, Marian Munteanu, mitul anilor ‘90, a fost transformat în ţinta tuturor ocărilor. De la amărâtul acela de Raeţchi, altfel o nulitate lustruită puţin de câteva apariţii televizate, până la Paleologu şi Quintus, toţi s-au grăbit să-şi etaleze înţelepciunea şi spiritul critic. Că nu e bine aşa, că partidul nostru, că mai erau oameni, că dracu şi că lacu. În mai puţin de cinci zile, Marian Munteanu, unul dintre cei care au salvat măcar în parte obrazul încă roşu al ţării abia ieşite din comunism, a fost făcut troacă de porci, unealtă a Securităţii şi a urmaşilor ei, adversarul de moarte al europenizării şi internaţionalizării României, defăimător de liberali şi mâncător de politicieni democraţi. Nici un cetăţean român n-a fost atât de ţintuit la un stâlp jurnalistic al infamiei, în ciuda faptului că, în urmă cu 26 de ani, tot el era o icoană cu care bucureştenii îmbrăcaţi în alb mărşăluiau încolonaţi spre sediul Guvernului şi îi strigau numele, cerându-i libertatea. De o săptămână, nimeni nu-l poate egala pe Marian Munteanu în acest portret al răului făcut de ziare şi politicieni, deşi toţi aceştia (sau unii dintre ei) se rugau cândva pentru sănătatea lui. Unii chiar erau ciomăgiţi pentru două-trei cuvinte scandate în Piaţa Universităţii: Libertate, Democraţie, Credinţă, Progres. De la un idol al românilor cu aspiraţii democratice la pericolul cel mare pentru Bucureşti şi pentru democraţie este drumul cel lung parcurs de mulţimea dezamăgită, dar şi de trufaşii trompetişti care au ocupat piaţa publică tot mai săracă în voci şi idealuri. În câteva zile, România, sau mai exact PNL şi demolatorii de profesie, a terfelit aura de speranţă şi democraţie rămasă după Piaţa Universităţii. După ce şi-a câştigat locul de erou al anilor ‘90, Marian Munteanu a ajuns să fie contestat violent, porcăit ca pe limba beţivilor din taverne şi acuzat ca un mare neguţător al vânzării de obraz şi onoare, chit că autorii acestor defăimări, de la Tăpălagă şi Tismăneanu la Cristoiu şi Ciutacu, încă se mai chinuie să iasă din listoiul personajelor mărunte.

Cu un discurs sobru, cumpănit şi dens, fără ezitările pe care le-a trădat în această săptămână politică de pomină, Marian Munteanu s-a retras, plătind şi el preţul de a nu fi priceput ce fel de oameni şi ce caractere are PNL-ul în aceşti ani. De îndată ce au înţeles că Marian Munteanu le poate aduce mai multe probleme decât servicii, liberalii s-au dezis de el şi au început să-l sape. Între discursul oricui din conducerea PNL şi retorica lui Marian Munteanu este o distanţă enormă. Văi şi culmi de ridicol! Ce îngaimă Alina Gorghiu şi Vasile Blaga despre orice, de la ceapă, rochii, ruj, gin şi whisky până la felul în care pomenesc de valori morale (rar, că nu le dă mâna şi nici CV-ul), orice sună dogit şi prost. Nici ei şi nici Predoiu, nici Buşoi şi nici venerabilul Quintus nu sunt oameni cu care să mergi în frunte, cum n-au fost nici Cataramă, nici Stolojan, nici Valeriu Stoica, nici Crin Antonescu. Liberalii, vanitoşii politici ai României, care se întrec între ei ca duduile în faţa oglinzii, au devenit un club politic de mediocri lustruiţi. Pentru a nu ştiu câta oară au dovedit că nu pot face o echipă, că n-au oameni de calibru care să poarte steagul, că n-au idei şi nici program. Şi, mai ales, n-au resurse. Toţi căcăcioşii care n-au şanse la performanţe profesionale se înghesuie în politică, mai ales la liberali, în speranţa că o să prindă şi ei o brumă de bogăţie, ca şi Cataramă, Valeriu Stoica, Halaicu, Tăriceanu şi Patriciu.

Ce şanse de supravieţuire are PNL-ul cu patinajul ”vedetelor” de ultimă generaţie? Cu atâţia la mititica, toţi milionari pe spatele statului, cu atâţia impostori în prezidii, cu patru candidaţi pentru o tură de alegeri la Primăria Bucureştilor, ”ăştia o să ajungă ca ţărăniştii”, vorba unui prieten, un oţărât constant la Marian Munteanu, dar şi mare caricaturist de sclifoseli liberale.

Liberalii s-au făcut de râs. Nu mai au şanse nici dacă DNA-ul arestează tot PSD-ul şi interzice apariţia partidelor politice. Şi-au dat măsura şi cu Buşoi, şi cu Orban şi cu felul în care l-au sacrificat pe Marian Munteanu. Mai bine ca anii trecuţi se vede că n-au oameni şi că ei nu pot face echipă fără să se mănânce orbeşte. Au dovedit-o şi când s-au scindat, şi în felul în care activat în CDR, şi în USL (în acest ultim caz, s-au băgat într-un sac cu dihorul cel rău care era stângaci şi mare devorator de papioane şi cravate). Acum se vede că liberalii nu pot convieţui nici în alianţă, nici în fuziune cu banda politică din Modrogan, fostă PD-ul.

Liberalii s-au ars. S-au dat pe mâna hoţilor şi a bandiţilor numai din socoteala prostească a înfrăţirii pentru altă porţie de putere. Fuziunea PNL cu PD, încheiată cu două pupeze în frunte şi cu program copiat de la Cotroceni, îşi arată semnele sfârşitului de înţelegere.

Cu un preşedinte care le ţine umbrela, liberalii se fac de râs în fiecare zi în care se parfumează şi se laudă cu isprăvile lor>. (autor: Cornel Nistorescu, sursa: Cotidianul)

(Visited 140 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.