Castelul Peles- simbol al monarhiei românesti

Castelul Peles- simbol al monarhiei românesti

by -
0 808

În momentul în care i se oferise Tronul României, Prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen era tânăr locotenent în Regimentul de dragoni al gărzii prusiene şi nu cunoştea nimic, până atunci, despre ţara şi poporul asupra cărora urma să domnească. Părăsindu-şi patria de origine, Prusia, şi somptuosul castel de la Sigmaringen, Prinţul, o dată ajuns în România, rămâne surprins de aspectul oriental al Bucureştilor şi aşa-numitul Palat domnesc, o clădire cu un singur etaj, cu drapel şi gardă de onoare. Nu numai că pavajul din faţa reşedinţei princiare era „nespus de primitiv”, dar apartamentele domneşti aveau drept privelişte o piaţă murdară, unde se instalaseră câteva familii de ţigani şi unde „porcii se tăvăleau prin noroi”[1].
Încă de la început, Carol I s-a dovedit a fi un spirit metodic, laborios, extrem de meticulos şi pătruns de sentimentul datoriei faţă de naţiunea care i-a încredinţat destinele sale. De o corectitudine şi punctualitate tipice mediului în care s-a format, Suveranul avea să se confrunte în patria sa adoptivă cu o lume total diferită, unde amprenta orientală era încă persistentă. De aceea, Prinţul a trebuit să parcurgă o etapă de adaptare la noile realităţi, să se familiarizeze cu obiceiurile şi tradiţiile, cu oamenii politici şi aspriraţiile românilor.
Pentru a cunoaşte mai îndeaproape diferitele regiuni ale ţării, tradiţiile, portul ţărănesc şi dansurile populare, Carol I efectua, periodic, călătorii oficiale sau particulare, fiind plăcut impresionat de peisajele pitoreşti, şi mai ales de zonele montane care-i aduceau aminte de locurile natale. A apreciat mai ales mănăstirile din nordul Moldovei şi din Muntenia, chiar dacă – aşa cum o mărturiseşte – nu se puteau compara cu grandioasele catedrale din Apus.
Pentru a scăpa de atmosfera apăsătoare de la Bucureşti şi de clima insuportabilă din timpul verii, Monarhul îşi petrecea puţinele momente de refugiu la mănăstirea din Sinaia şi în împrejurimi, fiind captivat de frumuseţea acestei regiuni. Aici avea, de altfel, să-şi aleagă locul pentru construirea unui Castel, care să-i reamintească de ţinuturile natale. Primele planuri în acest sens fuseseră elaborate încă din 1873, însă abia doi ani mai târziu, la 10/22 august, se va desfăşura ceremonia solemnă de începere a lucrărilor de fundaţie. „Singura bucurie netulburată a Regelui – notează Mite Kremnitz – a fost … să conducă însuşi lucrările clădirii în toate amănuntele ei, să urmărească înaintarea construcţiunilor şi să ia parte cu gustul său individual la fiecare fază a lor”[2].
Construcţia Castelului Peleş a durat zece ani de zile – cu o scurtă întrerupere în timpul războiului de independenţă -, fondurile necesare fiind furnizate de Monarh din caseta sa privată. Stilul arhitectonic preferat de Carol I avea să fie cel al neo-renaşterii germane. Cu prilejul ceremoniei oficiale de inaugurare a edificiului, la 25 septembrie/7 octombrie 1883, Regele mărturisea : ” Am clădit acest Castel ca un semn trainic că aleasă liber de naţiune este adânc înrădăcinată în această frumoasă ţară şi că răsplătim dragostea poporului nostru cu încrederea nemărginită care o avem în viitorul scumpei noastre patrii”[3].
Considerat de contemporani o adevărată bijuterie arhitectonică, Castelul regal din Sinaia a găzduit numeroşi invitaţi princiari sau din mediul literar-artistic, fiind adeseori deschis chiar publicului larg. Potrivit mărturiilor contemporane, la Peleş era mai puţină etichetă. Aproape de fiecare dată, Regele obişnuia să reţină la prânz miniştrii cu care lucra sau membrii corpului diplomatic român sau străin ce fuseseră primiţi în audienţă[4]. De asemenea, nu de puţine ori, prefera să se relaxeze împreună cu invitaţii săi la o partidă de biliard[5].
Castelul Peleş nu avea să reprezinte însă numai o reşedinţă regală, ci şi un simbol al dinastiei. Aici s-a născut la 3 octombrie 1893, Carol, primul fiu al Principelui moştenitor Ferdinand şi al Principesei Maria.
Tot la Castelul Peleş avea să se desfăşoare şi celebrul Consiliu de Coroană din 3 august 1914, în care Suveranul, respectându-şi angajamentul asumat în momentul încheierii alianţei cu Puterile Centrale şi sincer convins de superioritatea militară a acestora, s-a pronunţat în favoarea aplicării tratatului cu Triplicea. Constatând că majoritatea oamenilor politici prezenţi, invocând lipsa unui casus foederis, s-au declarat pentru neutralitate, el afirma că, în calitate de Rege constituţional, se supune voinţei ţării[6]. Astfel, alianţa României cu Puterile Centrale, necesară într-un anumit moment istoric şi care a marcat orientarea politicii noastre externe timp de trei decenii, încetase de a mai exista, în noile împrejurări fiind stânjenitoare realizării aspiraţiilor naţionale.
Potrivit anumitor mărturii, Carol I, într-un moment de descumpănire, s-ar fi gândit la abdicare[7]. Materialul documentar existent nu ne poate edifica suficient în această privinţă. Dacă avem în vedere că în 1871 intenţia de a abdica nu fusese reală, putem bănui că nici acum în 1914 nu era hotărât să o pună în aplicare. Prin urmare, este posibil ca aşa-numita intenţie de abdicare să fi reprezentat pur şi simplu o modalitate de „acoperire” în faţa cercurilor conducătoare de la Berlin şi Viena pentru atitudinea de neutralitate adoptată[8]. Pare puţin probabil ca după o domnie de 48 de ani, în care a avut de înfruntat numeroase dificultăţi, Carol I – care a dovedit cu prisosinţă că a fost animat de bune intenţii faţă de patria sa adoptivă – să recurgă la o astfel de soluţie extremă.
Cert este că încheierea tratatului cu Rusia din septembrie 1914, prin care, în schimbul neutralităţii binevoitoare, i se recunoaştea României dreptul de a-şi dobândi provinciile istorice aflate sub stăpânirea Coroanei austro-ungare, s-a făcut cu aprobarea Regelui[9]. Acest gest al Suveranului avea să fie şi ultimul, la 27 septembrie/10 octombrie 1914 Carol I trecând în eternitate.
Principele Carol I, deşi era de neam german şi descendent din marea familie a Hohenzollern-ilor, s-a identificat cu aspiraţiile naţiunii în fruntea căreia a fost ales, îndeplinindu-şi cu succes rolul de monarh constituţional. Dacă la toate acestea adăugăm autoritatea şi probitatea morală a Suveranului, abilitatea şi tactul de care a dat dovadă în practica politică, în asigurarea unui solid echilibru între grupări sau partide, vom reuşi să ne explicăm de ce Carol I, după dificultăţile iniţiale de adaptare la realităţile – nu de puţine ori descurajante – din noua sa patrie, s-a bucurat de un prestigiu incontestabil.

[1] Memoriile Regelui Carol I al României. De un martor ocular, ediţie îngrijită de Stelian Neagoe, vol. I, Bucureşti, Editura Scripta, 1992, pp. 60-63.
[2] Mite Kremnitz, Regele Carol al României, ediţie îngrijită de Ion Nuţă şi Boris Crăciun, Iaşi, Editura Porţile Orientului, 1995, p. 107.
[3] George Bengescu, Carmen Sylva. Viaţa Reginei Elisabeta, ediţie îngrijită de Boris Crăciun, Iaşi, Editura „Porţile Orientului”, 1995, p. 55.
[4] Ibidem, pp. 94-95.
[5] Robert Scheffer, Orient regal. Cinci ani la curtea României, Bucureşti, Editura Saeculum I.O.-Editura Vestala, 1997, p. 26.
[6] Ion Mamina, Consilii de Coroană, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 1997, pp. 32-51.
[7] Vezi Monarhia de Hohenzollern văzută de contemporani, Bucureşti, Editura Politică, 1968, pp. 263-264; după moartea Monarhului, Regina Elisabeta îi declarase arhiepiscopului Raymond Netzhammer: „Ştiţi doar că Regele voise să abdice; după abdicare, voiam să plecăm în Elveţia”; vezi R. Netzhammer, Arhiepiscop în România. Jurnal de război, 1914-1918, Bucureşti, 1993, p. 21.
[8] Regina Maria afirmase că Regele Carol I i-ar fi declarat soţiei sale: „N-am poftă deloc să părăsesc pământul acum, mă interesează prea mult deznodământul războiului, ţin să văd sfârşitul”; Maria, Regina României, Povestea vieţii mele, vol. II, Iaşi, Editura Moldova, 1991, p. 368.
[9] Vezi I. G. Duca, Memorii, vol. I, Bucureşti, Editura Expres, 1992, pp. 82-83.

articol: prof. dr. Sorin Liviu Damean

sursa: http://sorin-damean.blogspot.com

(Visited 221 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.