Carnagiu!

Carnagiu!

by -
2 635

Primesc prin e-mail, în aceeaşi zi, un set de articole alarmante: potrivit autorilor, nu mai încape nici o îndoială că Eminescu a fost asasinat, Labiş, asasinat, Marin Preda, asasinat. Aflu o noutate: şi Amza Pelea a fost ucis mişeleşte! Motivul: cupletul „Leana lui Zăpăcitu’ din capul satului” i-a pricinuit tragicul sfârşit, fiindcă Ceauşeasca l-a interpretat ca un atac direct la adresa „savantei de recunoaştere mondială”. Imediat, Amza a fost trecut pe lista celor cărora „li se va da Radu”, adică, vor fi  supuşi unei fatale iradieri. Un personaj al asasinatului, Marin Preda a pus în circulaţie întrebarea ce avea să devină emblematică pentru psihologia românului, de atâtea ori minţit, manipulat, ameţit, păcălit: „pă ce te bazezi?”  Ei, aici e aici. Nu poate pune nimeni mâna în foc că, într-un caz sau altul, au fost (ori n-au fost) implicate „organele”, numai că prea de tot se ignoră interogaţia moromeţiană! Leanţa Găliceanu, din Băileşti, era un personaj cu existenţă reală, atestat ca atare. Amza, mai ales după „Mihai Viteazul”, se afla în graţiile ceauşeştilor. O simplă potrivire de pronume (voită? nevoită?) să-i aducă teribila condamnare? Am putea crede, dacă ar exista cel mai mic indiciu. Şi nu-i. În aceeaşi revistă („Piaţa”) este copios dezvoltată teza asasinării lui Marin Preda. Motivele: l-a readus în atenţie pe Antonescu (n.n.: cu voie de la stăpânire…), i-a deranjat pe ruşi, pentru care „devenise teribil de incomod”, i-a publicat un roman lui Breban, deşi autorul era „ostracizat în ţară” (şi subsemnatul, tot director de Editură, i-a publicat un roman „ostracizatului”; cum se vede, am scăpat cu zile).  Proba asasinării? Fotografia cadavrului, care prezenta o nuanţă ce poate sugera otrăvirea cu stricnină. Autopsia a stabilit altă cauză a decesului şi, oricum, examenele toxicologice n-au evidenţiat urmă de stricnină, dar dacă sunt înclinate să susţină teza asasinării chiar fostele soţii ale romancierului (Aurora Cornu, Elena Preda), ceva-ceva merită să se intre la bănuieli.

Nu există nici măcar  probe circumstanţiale, darămite vreun răspuns la întrebarea „pă ce te bazezi?” Cum terifiantele dezvăluiri au apărut într-o revistă ce n-o prea citim, „Piaţa”, am căutat să-i aflăm profilul apt s-o îndrituiască a se implica în astfel de dezbateri. Spicuim din sumarul ultimului număr, 83, al „revistei bunurilor de larg consum”: articole despre Crama Oprişor, Târgul Trufandalelor, Cramele Recaş, Piaţa semi-preparatelor, Consumul de pate vegetal, precum şi investigaţii specifice de tipul „Ce determină consumatorul final să cumpere mezeluri?” Se vede că o temă, precum asasinarea unui cunoscut scriitor, aduce o notă de intelectualitate în „revista bunurilor de larg consum”, pliată şi pe apetitul pentru senzaţional ieftin propriu celor care ne vând scump morcovi şi salam. Un alt articol (parc-ar fi ziua asasinatelor!) dezbate pe larg, cu patosul implicării directe în destinul lui Labiş, circumstanţele morţii poetului de la Mălini, împins cu premeditare de „organe” între tramvaie. Nu mai reluăm discuţia, fiindcă ne-am pronunţat cu alt prilej. Ţinem doar să remarcăm, ca şi în cazul Eminescu, flagranta şi obstinata ignorare a evidenţei: autorul „Luceafărului” n-ar fi fost luetic şi cu mintea răvăşită (afirmaţie ce probează incultură; mai citiţi-i pe Călinescu, Mitte Kremnitz, Torouţiu, A.Z.N. Pop, documentele de familie publicate de G. Muntean şi Gh. Ungureanu etc. etc.), iar Labiş, în noaptea accidentului, n-ar fi fost beat. Din păcate, era: a băut la Capşa, inclusiv întreaga sticlă de ţuică pe care o avea la el, iar, la ieşire, a scandalizat localul dărâmând garderoba cu paltoane…

Ciudat apetit pentru fantazări morbide! Pă ce s-or fi bazând?

Şi-n vreme ce se bate apa-n piuă şi se fantazează pe marginea unor „asasinate” născocite, nimeni nu-i preocupat de o reală ucidere din culpă: aceea a poetului Cezar Ivănescu. A fost emisă, în sfârşit, Hotărârea Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul Colegiului Medicilor privind acuza de malpraxis. Moartea bizară a poetului s-a produs cu exact patru ani în urmă, după ce suferise, la o clinică particulară din Bacău, o uşoară şi banală operaţie (hemoroizi). Hotărârea este ornată cu eschive, contraziceri şi abdicări de la logică, asezonate cu pure invenţii  de calibrul „Cezar Ivănescu obez”  (abia ieşise din greva foamei!). În esenţă, întrebarea esenţială rămâne fără răspuns: a fost anestezia generală indicată în cazul respectivei intervenţii, a constituit ea cauza hotărâtoare a decesului? Iată raportul patologilor de la IML privind starea decedatului: „cardiopatie şi cardiomegalie marcată globală (hipertrofică şi dilatativă), miocardioscleroză difuză disecantă, cicatrice întinsă de infarct miocardic la peretele anterior al ventriculului stâng, tuberculoză pulmonară fibronodulară, stază pulmonară cronică, ateromatoză şi ateroscleroză sistemică, focare de pielo-nefrită cronică, pancreatită cronică incipientă, colită cronică.”  Dacă investigaţiile preliminare ar fi fost făcute cât de cât corect, s-ar fi impus de la sine abandonarea anesteziei generale în favoarea celei zonale. Şi aici apare fractura logică majoră: medicii afirmă că poetul era destul de sănătos pentru anesteziere generală, tot medicii susţin că era suficient de bolnav ca să moară cu grăbire a doua zi, „din cauze naturale”! Încă din faza primei anchete, unul  dintre referenţi, dr. Tincu, a concluzionat, cu delicateţe colegială în formulare, că „faţă de morbidităţile evidente evidenţiate la examenul necroptic, anestezia regională ar fi prezentat un prognostic de risc mai mic.” Acelaşi punct de vedere, încă şi mai răspicat formulat, apare şi în ancheta finală. De această dată îi aparţine chirurgului-expert consultat oficial (nu i se dă numele), care contestă „alegerea anesteziei generale ca modalitate de anestezie la un pacient vârstnic, fumător cronic, cu multiple morbidităţi neevaluate corect post-operator.” (Dar pre-operator vor fi fost? – n.n.)

Opinia expertului este imediat eliminată de Comisia Colegiului Medicilor: „Punctul de vedere al expertului chirurg apreciază critic aspecte care nu sunt de competenţa sa, ci privesc elemente de resort anestezic.” Care va să zică,  un chirurg (expert!) n-are de unde să ştie că anestezia generală nu se recomandă celor cu „morbidităţi multiple”! Tot asta a susţinut şi dr. Tincu, care-i chiar anestezist! Ambele puncte de vedere (de ce s-or mai fi cerut?) sunt înlăturate dintr-un condei, spre a face loc concluziilor expertului ATI (tot fără nume): „Standardul examinărilor pre-anestezice a fost respectat”. Constatându-se, deci, că pacientul este suficient… de sănătos (ca să decedeze a doua zi… „din cauze naturale”). Alt expert, cardiologul, constată: „este vorba de un pacient tarat, cu multiple suferinţe de organ, dar ignorate”. Bolnavul, zicem noi, poate să le ignore, medicina responsabilă, nu. De  altfel, întreaga poveste întinsă pe patru pagini, doldora de amănunte şi detalii, nu face altceva decât să susţină că halul în care se afla organismul  lui Cezar ar fi dus inevitabil la exitus. Anestezia însă, o putea suporta! „Este greu de spus în ce măsură intervenţia chirurgicală a precipitat decesul” – scrie în Hotărâre.

Şi dacă-i aşa de greu…

autor: Mircea Radu Iacoban (Revista Clipa)

(Visited 206 times, 1 visits today)

2 COMMENTS

  1. Eminescu a fost deținut politic al dictatorului colonial Carol I, care cu decenii înainte de Stalin și Hitler își ținea oponenții în spitale psihiatrice și le administra tratamente dăunătoare corpului și minții. Mai răzbate și azi cultul personalității acestui individ sinistru, de o rapacitate și o lăcomie devastatoare, ferm în a desființa orice opoziție patriotică, a urît poporul român și a făcut totul pt. a bloca drumul nostru către progres și Unire.

    Eminescu a fost un geniu de talie universală care a activat în numeroase domenii, nu un bolnav incurabil așa cum mint Maiorescu și Călinescu. A fost asasinat de multe ori: întâi fizic și apoi moral de către toți alogenii care s-au perindat la conducerea țării. Opera sa integrală este și azi interzisă poporului român, monarhia străină și regimul național al lui Ceaușescu au îngăduit doar opera literară, cu restricții.

  2. Mircea Radu Iacoban poate luetic esti dumneata de scrii asemenea prostii despre Eminescu si nu pomenesti nimic si despre alti romani care cu argumente desfiinteaza minciunile lui Calinescu et company.

Leave a Reply

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.