Basarabia – între lumina răsăritului şi asfinţitului. Existenţă prin laboratoriul întunericului

Basarabia – între lumina răsăritului şi asfinţitului. Existenţă prin laboratoriul întunericului

by -
0 1437

Orice lumină îşi are efectul său. Orice lumină, cu diverse nuanţe, creează viaţă şi produce vizibilitate în spectrul zilei şi a nopţii. Lumina, cu o complexitate de fenomene şi radiații electromagnetice, se dispersează într-o diversitate enormă de categorii şi forme care o determină după efectele produse. Efectul produs depinde de capacitatea şi conţinutul luminos care se reflectă în propria proprietate. Făcând parte dintr-o familie numeroasă cu multiple nume (lumina naturală, lumina rece, lumina albă, lumina polarizată, lumina zodiacală, lumina ochilor, etc.), lumina cu variate   proprietăţi şi cu suprafaţa nelimitată însoţeşte întreaga totalitate a ființelor și a lucrurilor din univers. În acelaşi timp, lumina, parte din spectrul electromagnetic, cu propriile capacităţi şi măsuri fizice este acea forţă care iluminează, la nesfârşit, galactica în care există fiinţa umană-omul. Această lumină este menită pentru existenţa umană, creaţie divină ce este fundamentată pe criteriul unui materialism/conţinut al vieţii spirituale şi materiale. Conţinutul acestui materialism, în special cu accent pe acel cu proprietăţi spirituale, îşi reflectă lumina peste gândirea omenească pentru ca aceasta să reprezinte viaţa şi realitatea ei obiectivă prin diverse forme ale existenţei, menţinând, în acelaşi timp, claritate şi profunzime în dezvoltarea intelectului uman. În rezultat, ansamblul acestor proprietăţi fizice cu lumina ce-i aparţine produce şi reproduce procesul neîntrerupt al vieţii umane care dă naştere continuă la noi schimbări şi noi reflecţii.

Efectele acestei teorii despre lumină sunt cunoscute şi recunoscute de întreaga omenire a vieţii  pământeşti de până acum şi sub influenţa acestora ar urma ca orice fiinţă umană (suflare omenească) să reacţioneze şi să vibreze într-un mod firesc prin succesiunea acţiunilor produse de fenomenele naturale. Aceasta ar urma să se reflecte într-un mod real şi în existenţa unor comunităţi de oameni, care sunt parte componentă a acestor fenomene naturale şi care, totodată, sunt componenţi şi dătători  de viaţă socială. Viaţa umană corelată în mod direct cu viaţa socială este aceeaşi lumină care produce efectul prin radiaţia unor unde luminoase puternice sau mai puţin puternice în existenţa naturii, astfel, fiind dependentă de puterea prin care acţionează. La acest subiect al vieţii umane/vieţii sociale se asociază şi lumina prin care există unele popoare în dependenţă de aşezarea lor geografică. Ţinând cont de situaţia geografică a acestor popoare în ţinutul pământesc, s-ar intui că lumina ce îi înconjoară ar putea fi cauza unor perturbaţii grave în facultatea de a gândi raţional şi de a activa firesc prin procesele existenţei umane corelate cu procesele fizice ale naturii. Taina acestor fenomene este realitatea mediului social prin care există aceste popoare, iar realitatea efectivă se distinge prin formula propriei dezvoltări şi evoluţia propriului intelect uman.

Comunităţi şi oameni, lumină şi fenomene, realităţi şi existenţă. Este un lucru firesc în procesele biologice şi fizice ce caracterizează dezvoltarea umană. Omul dependent de viaţa socială şi cea comunitară îşi programează acţiunea de a exista prin dimensiunea luminii doar cu propriul intelect. În acest proces al fenomenelor naturale sunt prezenţi atât membrii comunităţii, cât şi conducătorii acestei comunităţi. În procesul unei asemenea legături organice a dezvoltării umane lumina, indiferent de orice, este mereu prezentă între aceştea, reprezentând fenomenul natural şi divin al existenţei. Deci, prin această lumină există oameni, există conducători, există comunităţi, având la bază viaţa socială. În linii generale, există totul, dar, cu unele abateri de la aşa zisa normalitate. Prezenţi prin devieri de la normalitate, în epoca modernă mai există încă comunităţi de oameni cu viaţa întemeiată pe criterii primitive ale convieţuirii. Aceasta se reduce la faptul că în asemenea comunităţi/societăţi prioritară este opinia relatată/formulată doar de clasa administratoare. În aşa mod, persoanele de conducere administrează comunitatea în cauză după placul lor, fără a lua în consideraţie părerea celor subordonaţi. Astfel, membrii comunităţii respective sunt impuşi să accepte în unanimitate deciziile propuse de administratori, urmând să le realizeze în viaţa de toate zilele. Respectiv, binevenită şi categorică în comunitate este şi lumina ce vine din mintea acestor administratori. În consecinţă, aceşti conducători sociali subminează puterea luminii divine, nemijlocit, dând naştere la o nouă lumină nefirească, aceasta fiind compusă din fantezia şi ipocrizia lor. Tentinţa acestora este de a elimina complet lumina firească a divinităţii, fiind înlocuită cu o lumină de o altă natură şi anume: cu capacitatea de a ţine în întuneric omul societăţii/comunităţii, astfel, făcându-l să nu-şi mai dezvolte intelectul uman în procesul evoluţiei. În acest spectru artificial şi nefiresc al luminilor se încadrează omul cu comunitatea respectivă care este situată geografic într-o zonă unde lumina existenţială se revarsă din umbră şi întuneric, la figurat, aceasta fiind denaturată de mentalitatea şi comportamentul primitiv al persoanelor ce conduc această parte a lumii.

Din acest tablou al luminilor, cu nuanţe mai puternice dinspre răsărit, face parte comunitatea de oameni numită basarabeni sau mai bine zis, actualmente, denumită R.Moldova. Această populaţie de oameni sub lumini de diverse forme şi conţinuturi (naturală şi nenaturală/nefirească) îşi menţine existenţa, de asemenea, sub diverse forme şi conţinuturi reale şi nereale. Realitatea unor asemenea fenomene decurge din aspectele nefireşti ale naturii înconjurătoare, spaţiul geografic şi conţinutul propriei dezvoltări, ca identitate umană. Fiind în corelaţie directă cu natura omului din această comunitate, identitatea umană, la rândul ei, formează fenomenul prin care decurge dezvoltarea propriu zisă a omului, în rezultat, formându-i identitatea şi personalitatea respectivă. Nemijlocit, omul, parte a naturii şi a luminii corespunzătoare, este fiinţa care îşi poate crea şi adapta existenţa individuală şi socială la orice condiţii, concomitent, fiind capabil de a-şi forma personalitatea individuală şi comunitară atât cu caracteristici pozitive, cât şi negative. Aici sunt prezenţi diversi factori ce contribuie cu efecte sigure, cât şi nesigure în dezvoltare şi în relațiile de reciprocitate dintre oameni. Existând prin corelaţia luminii naturale şi nenaturale această comunitate de oameni, cetăţeni ai R.Moldova, parcurge o etapă a dezvoltării mai puţin obişnuită faţă de alte comunităţi, fiind afectată atât din interior, cât şi din exterior. Aspectele prezente în existentă şi dezvoltare sunt parte a unui proces arbitrar opus voinţei omului. Regulile de joc ale exstenţei sociale, fiind destul de dure, sunt determinate după principiile acelor persoane care conduc comunitatea/societatea. Organizarea acesteia se bazează încă pe metode autoritare/primitive care impun doar ascultare şi executare din partea maselor, fără a fi admise oarecare replici. Iar întregul sistem de administrare a societăţii este creat din mecanisme de sancţionare a individului, în cazul unor abateri de la regulile impuse sau, în mod prioritar şi mai exact, atunci când omul din subordine îşi caută propria dreptate. Totul este stabilit din unghiul luminii imperfecte şi nefireşti ce nu oferă omului posibilitatea reală de a-şi obţine independenţa deplină, personalitatea şi identitatea autentică într-un mediu social.

Procesul dezvoltării umane sub influenţa unor efecte limitate şi mărginite este o legătură  destructibilă în fenomenele naturii, dar, pe de altă parte, reală în viaţa şi existenţa unei comunităţi de oameni. O astfel de comunitate este prezentă în viaţa unui popor cu interese, credințe, obiceiuri, norme de viață, însă lipsită de identitate şi personalitate autentică. În procesul unei asemenea evoluţii, traversând perioade mai mult sau mai puţin dificile, poporul basarabean a rezistat oricăror tentative, fie din exterior sau fie din interior. Viaţa acestora a mers înainte de secole, decenii, indiferent de faptul că a fost sub influenţa diverselor forme şi conţinuturi de existenţă sau că a fost sub influenţa diverselor orientări politice şi modele de dominaţie. În timp, poporul conştient sau mai puţin conştient de evenimentele istorice derulate a avut prilejul să cunoască din plin o ideologie a clasei de guvernare destul de dură care le-a subgujat gândirea şi capacitatea, în mod special, de a-şi expune în mod verbal/public propria părere. Această ideologie, în special, din ultimii 50 de ani ai secolului XX (de până la anii 1990), le-a înrădăcinat în suflete teama pentru cuvânt, teama pentru a spune şi a recunoaşte în glas cine sunt ca popor şi naţiune. Teama pentru orice vibraţie a curentului le-a spulberat încrederea în sine şi în aproapele său, le-a spublerat credinţa în valorile personale şi naţionale. Teama pentru orice mişcare a devenit pentru omul societăţii o obsesie care îi preocupă în permanenţă, până în zilele de astăzi, în orice acţiune realizată. Cetăţenii acestui popor sunt ca într-un laboratoriu unde se produce intenţia vădită în a distruge omul şi natura acestuia. Totul în detrimentul omului, totul în detrimentul luminii divine prin care există o asemenea societate şi un asemenea popor.

Epoca totalitarismului, cu cea mai dură ideologie în timp, a lăsat urme adânci în conştiinţa, mentalitatea şi comportamentul omului din societatea basarabeană. Omului în dezvoltare i s-au impus condiţii de a conştientiza imaginea de sine şi despre propria personalitate doar ca o inferioritate absolută. Iar conceptul despre existenţa umană într-o societate a fost supusă celor mai primitive şi inadecvate forme în dezvoltare, fiind trecute prin procesul de violenţă şi teroare. Persoanele care nu acceptau aceste condiţii ale administrării şi ideologiei comuniste erau supuşi unor metode de existenţă inumană, fiind deportaţi să trăiască în cele mai dure condiţii climaterice ale naturii (ţinutul Siberiei) sau condamnaţi pe viaţă ca detinuţi politici. Regimul respectiv, lipsit de sentimente fireşti-omeneşti, a denaturat până la extremă relaţiile dintre oameni, relaţiile dintre păturile sociale, relaţiile dintre om-societate. În rezultat, toate au fost supuse unei forme de convieţuire care au instaurat neîncrederea şi teama totală faţă de sine, în aproapele său, în părinte-mamă-frate-soră-etc. Teama de a nu fi trădat pentru orice cuvânt rostit a produs izolarea cetăţenilor din societate, a produs separarea unei populaţii, astfel, îngropând pentru decenii înainte conceptul adevărat despre sine-societate-naţiune. Procesul de teroare instaurat de-a lungul anilor (perioada comunistă) s-a înrădăcinat atât de adânc în mentalitatea omului încât a produs ruinarea completă a conceptului de identitate personală, de identitate socială, de identitate naţională. Conceptul de identitate, fiind valoarea şi treapta cea mai înaltă în reflectarea realității faţă de om-societate şi identificarea propriei personalităţi într-un mediu social, s-a transformat ca într-o parodie, neavând la bază nici formă şi nici conţinut autentic în existenţa umană basarabeană. Această parodie imprimată pe intenţii/principii de inferioritate faţă de omul în dezvoltare a creat imaginea reală prin care încă mai continuă să existe poporul basarabean, poporul din R.Moldova, acesta fiind izolat, la figurat, de lumea civilizată.

Anii 1988-1990 ai secolului trecut au încercat să pună capăt unui regim totalitar-neomenesc, fiind înlocuit cu un alt regim al existenţei sociale. În această perioadă pentru poporul basarabean s-a început schimbarea prin conştiinţa faţă de sine şi faţă de valorile naţionale, s-a încins dorinţa pentru lupta definitivă de renaştere naţională. Un eveniment istoric crucial în istoria unui popor şi a unei naţiuni. Evenimentele istorice de o mare însemnătate, cu conţinut ideologic de o altă natură, îşi ţin pasul printre omul care vrea doar libertate în propria existenţă şi în existenţa socială. Omul traumat, la nesfârşit, de un regim totalitar comunist, în sfârşit, îşi doreşte să-şi redescopere propria natură, să regăsească natura adevărată în cunoaşterea legilor de protecţie socială şi de dezvoltare normală ca specie umană. Drumul redeschis spre posibilitatea de a acționa după propria voință (anul 1991, independenţa R.Moldova) îi acordă omului basarabean dreptul de a-şi crea un stat independent, de a-şi readuce în propria viaţă şi propria casă limba maternă/limba română, de a-şi reconstrui un viitor bazat pe drepturi şi iniţiativă personală. Acţiunile întreprinse, cu sentimente pozitive, se derulează de la o zi la alta, făcându-l pe om să creadă cu adevărat că este un nou început şi un nou mod de viaţă. Concurenţa între concetăţeni pentru un trai bazat pe principii naţionale autentice devine tot mai aprinsă şi mai înverşunată. Poporul devine tot mai deschis şi încrezător în clasa politică şi de guvernare, astfel, dând prioritate principiilor democratice şi normelor de conduită modernă. Se pare că totul revine la un proces normal de existenţă umană, indiferent de faptul că situaţia economică devine o problemă tot mai vulnerabilă pentru omul societăţii. La acest capitol îşi spune cuvântul ferm trecerea de la sistemul cu economie centralizată (unde omului îi este asigurat de către stat minimul de existenţă) la un sistem liber al economiei de piaţă (unde fiecare om trebuie să-şi asigure, parţial,   în mod individual existenţa). Aici bastonul devine cu adevărat cu două capete – unul reprezentând satisfacţia deplină a cetăţeanului faţă de principiile schimbărilor după 1991, iar altul este insatisfacţia poporului faţă de procesele economice şi sociale ce decurg cu accente tot mai negative în defavoarea întregii societăţi. Ansamblul activităţilor şi acţiunilor desfășurate în sfera producției, distribuției și consumului de bunuri materiale și servicii sociale devine o povară tot mai acută pe umerii oricărui cetăţean. În timp, ramurile producătoare ale economiei naţionale devin de la o zi la alta în totalitate falimentare, astfel, creând dezastrul economic naţional. Problemele acestora sunt corelate cu ansamblul multiplelor elemente dependente între ele, având la bază, în mod prioritar, incapacitatea clasei de guvernare în a administra procesele economice adecvate unei economii de piaţă liberă şi, nemijlocit, în  procesele sociale adecvate unei dezvoltări civilizate. În consecinţă, dezastrul economic şi social se abate asupra întregii colectivităţi sociale, având în subordinea sa omul şi societatea. Deci, declinul economic şi social se răsfrânge tot mai anevois, cu consecinţe grave, pe umerii omului din societate, iar principiile democratice ale schimbărilor devin tot mai limitate, fiind afectate de atitudinea necorespunzătoare a clasei dominante. Astfel, o mare parte a populaţiei, continuă să tângească după trecutul amărât care, într-o măsură oarecare, le asigura existenţa cu minimul necesar (sistemul socialist de administrare), indiferent de faptul că identitatea personală şi naţională în acel sistem nu erau considerate o valoare umană.

Schimbări sociale, exodul de oameni, declinul economic – în ansamblu, toate creează un sistem flexibil de mobilitate a omului pentru ca acesta să înţeleagă esenţa schimbărilor ce au loc în societate şi în afara ei. Instabilitatea vieţii sociale (locuri de muncă neasigurate, nesiguranţa obţinerii la timp a unei retribuţii pentru munca depusă, nivelul de viaţă destul de instabil/mizerabil şi inadecvat la schimbări, incapacitatea clasei de guvernare de a crea o societate nouă pe principii moderne/democratice, etc.) treptat creează o altă viziune în conceptul omului privind schimbările şi modul de viaţă din societate. Mentalitatea omului, succesiv, începe să revină la o formă de gândire cu mult mai reală în a trăi şi a supravieţui de sine stătător, astfel, percepând corect, într-o măsură oarecare, orientarea socială, fiindu-i ca un element esenţial în salvarea propriei vieţi. În aşa mod, exodul de cadre, exodul de persoane în afara ţării devine, teoretic şi practic, o regulă în viaţa fiecărui om. Mai mult de jumătate din populaţie tinde spre un trai decent, în timp, emigrând în lumea occidentului. În rezultat, familii destrămate; copii lăsaţi fără supraveghere parentală; mediu social atât limitat, cât şi nelimitat în exigenţe; necesităţi identitare personale şi naţionale atât reale, cât şi ireale; iar, cel mai grav, existenţa reală a societăţii prin lumina nefirească a administrării statale care produce în permanenţă modificări enorme cu conţinuturi tot mai negative. Aceste componente se regăsesc prin procesele de dezvoltare ce afectează, la direct, omul şi societatea. Deci, drumul redeschis după anii 1991 îi acordă omului basarabean dreptul de a-şi crea un stat independent, dar, cu regret, nu-i oferă posibilitatea de a forma un stat autentic bazat pe valori naţionale şi criterii umane în dezvoltare.  Toate acestea se datorează faptului, clasa de guvernare nu este capabilă de a promova lucruri frumoase şi demne de apreciere, deoarece continuă să existe prin aceeaşi lumină a trecutului amărât care nu acordă nicio prioritate omului în evoluţie. (autor: Galina Martea, fragment din volumul, în curs de apariţie, „Basarabia – destin şi provocare”, sursa: Revista Armonii Culturale)

(Visited 105 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.