Avram Iancu, eroul rămas veşnic în conştiinţa naţiunii române -140 de ani...

Avram Iancu, eroul rămas veşnic în conştiinţa naţiunii române -140 de ani de la moartea sa (Partea I-a) Înainte de revoluţie

by -
3 8072

Avram Iancu a rămas pentru totodeauna în conştiinţa românilor fiind considerat ca unul dintre cei mai importanţi eroi ai naţiunii noastre. Numele său este păstrat cu sfiinţenie, asemenea unei icoane dragi, de români, care l-au dat istoriei în momentele de mare cumpănă pentru naţiunea română atunci când aceasta era ameninţată cu pieirea. Numele său va rămâne, datorită faptelor sale extraordinare, încrustat  pentru eternitate pe frontispiciul pantheonului marilor personalităţi istorice ale acestei ţări care au făcut posibilă dăinuirea în timp a naţiunii noastre. Numele său nu va fi uitat niciodată de români pentru că aşa cum aprecia şi istoricul Silviu Dragomir, autorul celei mai importante monografii despre el: „Analizând viaţa lui Avram Iancu în lumina unei informaţii mai cuprinzătoare, istoria critică nu poate decât să confirme voinţa sa neînfricată de a izbândi drepturile naţiunii şi dragostea neţărmurită faţă de poporul din munţii cei mai săraci ai Transilvaniei. A fost reprezentantul cel mai de seamă al revoluţiei române transilvănene şi un veritabil erou al poporului, ale cărui virtuţi le-a făcut să strălucească peste veacuri ca o pildă vie urmaşilor iubitori de patrie şi ca un izvor luminos de mândrie naţională”. Numele său va dăinui  mereu atâta timp atât cât vor exista români pentru că, potrivit afirmaţiei lui George Bariţiu, Avram Iancu „era unul din acei bărbaţi eminenţi ai poporului dacoromânesc care fusese încălzit şi pătruns în adâncul sufletului său de sacrul foc al libertăţii”.

Avram Iancu s-a născut în anul 1824, în Vidra de Sus, din Munţii Apuseni. Clase le primare şi gimnaziale le-a frecventat la Câmpeni, Abrud şi Zlatna iar apoi a urmat cursul superior umanist şi cel filozofic la Liceul piariştilor din Cluj. În anul 1846, el a absolvit Facultatea de drept şi se decide să devină avocat. Perioada de studenţie din biografia lui Avram Iancu este importantă şi merită atenţie. Aceşti ani sunt anii premergători izbucnirii revoluţiei paşoptiste când personalitatea lui deja conturată, prin însuşirea ideii necesităţii afirmării conştiinţei naţionale româneşti, a obţinerii libertăţilor şi drepturilor sociale şi naţionale pentru români, a recunoaşterii naţiunii române de pe poziţii de egalitate cu celelalte naţiuni din Transilvania, se consolidează şi va determina apariţia celui mai de seamă conducător al revoluţiei din Transilvania. Avram Iancu cunoştea foarte bine situaţia de „tolerat” a naţiunii române din Transilvania la care aceasta fusese condamnată, în primul rând, de nobilimea maghiară, secuiască şi patriciatul săsesc. Cunoştea şi deciziile de dată recentă ale Dietei ungare de la Buda şi Pojon, din anii 1839-1840, prin care se trecea la maghiarizarea fără limite a tuturor naţionalităţilor din Ungaria! O dovadă semnificativă pentru efeverescenţa naţională ce cuprinsese atunci tineretul studenţesc al românilor ardeleni, de la Cluj, este angrenarea ulterioară a acestuia în evenimentele revoluţiei. La conturarea concepţiilor naţionale ale tinerilor români studioşi de la Cluj, între care şi Avram Iancu, au contribuit atunci, fără îndoială, şi scrierile lui George Bariţiu, Simion Bărnuţiu, Timotei Cipariu şi August Treboniu Laurian ce constituiau reperele intelectualităţii româneşti ardelene ale momentului, ei fiind teoreticienii ideologiei naţionale româneşti ardelene. În anii studenţiei Avram Iancu a cunoscut şi a legat prietenii, dintre care cele mai multe au durat până la sfârşitul vieţii, cu români care  au devenit fruntaşi şi eroi ai revoluţiei române de la 1848-1849. Aşa au fost martirul Ioan Buteanu, viitorul prefect al Zarandului, Constantin Roman, viitor prefect în revoluţie, Alexandru Papiu Ilarian, organizator şi participant la revoluţie, Iosif Şterca Şuluţiu, tribun în revoluţie, ş.a.

O informaţie importantă referitoare la personalitatea lui Avram Iancu şi cum era perceput de contemporani, în anii studenţiei, ne-a lăsat Iosif Şterca Şuluţiu, primul său biograf : „Era un student eminent, cu exterior plăcut, blondin, modest, cu inima deschisă, sincer şi cu caracter, avea mult temperament, dar era foarte tolerant faţă de alte naţiuni şi confesiuni, apoi ţinea mult la parola cunântului dat. Aceste însuşiri nobile le-a păstrat în tot decursul vieţii sale. Matematica şi mai ales istoria îi erau studiul de predilecţie.” Aceste calităţi i-au adus popularitatea în rândul colegilor şi după cum remarca istoricul Silviu Dragomir „Iancu se găseşte de pe acum printre fruntaşii tineretului. El nu vădeşte aptitudini literare, ca Papiu sau Neagoe Popea, dar se afirmă ca om de voinţă şi de acţiune bărbătească. Ca student la drept, umăreşte cu interes problemele care se agită între români…Iancu studiază temeinic literatura juridică privitoare la situaţia iobagilor din munţi şi îşi formează de pe acum părerea despre nedreptatea ce o suferă ei. De aceea va apărea din primul moment perfect informat în ce priveşte starea de fapt şi de drept a raporturilor de proprietate din Munţii Apuseni.” Avram Iancu este preocupat, în această perioadă, de situaţia naţiunii sale şi de găsirea soluţiilor prin care aceasta să devină  liberă din punct de vedere social şi naţional. În acest context, un eveniment important s-a produs la 15 ianuarie 1847 când se desfăşurau lucrările Dietei de la Cluj în cadrul căreia a fost votată legea denumită  „urbariu”, o lege ce lovea dramatic în iobăgimea ardeleană română, în însăşi existenţa naţiunii române. Prevederile acestui „urbariu” dar şi discuţiile purtate pe acest subiect de reprezentanţii naţiunilor privilegiate transilvănene, maghiari, secui şi saşi, care l-au şi votat, au făcut pe Avram Iancu-prezent la şedinţele dietei-să emită cunoscuta sa concluzie: ”Nu cu argumente filosofice şi umanitare vei putea convinge pe acei tirani, ci cu lancea, ca Horea.” Importanţa acestui moment pentru destinul revoluţionar a lui Iancu a fost remarcată de Iosif Şterca Şuluţiu care fusese şi el martor la acel eveniment: <„Pe drum către casă…el (n.n.-Iancu) mi-a zis: „Frate Şuluţiu! Nu te supăra pe mine, ori cât de bun român ai fi, tu nu poţi simţii durerea, ce am simţit-o eu azi. Tu şi familia ta nu sunteţi robi ca mine şi părinţii mei”…Ajuns acasă se preumbla cu paşi mari prin odaie fără a zice un cuvânt…Dovadă despre lupta ce-i frământa sufletul lui agitat. Din acel moment s-a conceput în sufletul lui Iancu hotărârea de a-şi închina viaţa pentru emanciparea neamului românesc.”>  Şi tot de la bunul său prieten, Iosif Şterca Şuluţiu, aflăm că Iancu era considerat, deja, de moţii ca fiind coducătorul lor: „Poporul din Munţii Apuseni privia de pe atunci la el cu mândrie şi speranţă, gata de a-şi încredinţa soarta în mâinile lui. Lucru natural! Iancu era cel dintâi „om învăţat” ieşit din opincă. El nu mai avea stâmpărare, se pregătea să meargă acasă în munţi, unde ferbea şi clocotea, de unde în tot momentul se aştepta, ca să se dea signalul revoluţiunii.”

Va urma…

Colonel (r) prof. Claudiu Aiudeanu

(Visited 367 times, 1 visits today)

3 COMMENTS

Leave a Reply

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.