21 mai – sărbătoarea Înălţării Dom­nului-Ziua Eroilor şi pomenirea Sfinţilor Împăraţi Constantin...

21 mai – sărbătoarea Înălţării Dom­nului-Ziua Eroilor şi pomenirea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena

by -
0 566

Un ilustru profesor de Bizantinologie spunea că „în istorie poate că nimeni nu merită mai mult titlul de «Mare» decât împăratul Constantin, deoarece, în 15 ani, el a luat două decizii care au modificat viitorul lumii civilizate. Adoptarea creştinismului drept religie oficială a Imperiului Roman şi mutarea capitalei imperiale de la Roma la Constantinopol îi conferă acestuia dreptul de a concura pentru titlul de cel mai influent om din istorie“. Însă, un rol foarte important în deciziile puternicului Constantin l-a jucat mama sa, Sfânta Elena.

Sfântul Constantin a venit, pentru creştinii crunt prigoniţi vreme de două secole, ca o binecuvântare din partea lui Dumnezeu. Datorită împăratului Constantin şi a mamei sale, Elena, creştinismul intră într-o perioadă de maximă înflorire, numită de cercetători „epoca de aur“, în care oameni sfinţi şi minţi luminate, cum ar fi Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul şi mulţi, mulţi alţii vor expune în minunatele lor opere doctrina şi spiritul creştin autentic.

Detaliile zbuciumate, dar pline de roade în plan creştin, ale vieţii Sfântului Constantin sunt, în general, cunoscute. Însă tot mai mulţi cercetători sunt de părere că deciziile împăratului, favorabile creştinismului, s-au datorat mai ales mamei sale, împărăteasa Elena, care, cu mână de fier şi credinţă tare, s-a aflat în permanenţă în umbra unicului său fiu, Constantin.

Fiică de hangiu, soţie de general

Flavia Iulia Helena s-a născut în provincia Bitinia, ca fiică a unui hangiu. În ciuda originii umile, ea s-a căsătorit în anul 270 (pe când avea 16 ani) cu generalul roman Constanţiu Chlorus, iar în anul 272 l-a născut pe unicul său fiu, pe Constantin, în localitatea Naissus (în Serbia de astăzi). În 293, împăratul Diocleţian i-a poruncit lui Constanţiu să divorţeze şi l-a numit cezar pentru Imperiul Roman de Apus. În această calitate, el s-a căsătorit cu Teodora, fiica vitregă a împăratului Maximian, cu care a avut încă 6 copii. Elena nu s-a recăsătorit şi a trăit în umbră, departe de atenţia publică, dar aproape de fiul său pe care l-a sprijinit cu dragoste şi afecţiune.

Din nou la palat

În anul 306, s-a produs o mare schimbare în viaţa Sfintei Elena, deoarece fiul său a fost proclamat de către armata romană drept august al Imperiului, îndată după moartea lui Constanţiu Chlorus. În acest moment, el îşi readuce mama la curtea imperială, conferindu-i titlul de „Nobilissima Femina“ (Doamnă prea nobilă). În anul 325, Sfântul Constantin îi oferă Sfintei Elena cea mai mare distincţie pe care o putea primi o femeie, aceea de „Augusta“.

Sfânta Elena descoperă Crucea lui Iisus

În anul 325, Sfânta Elena a plecat într-o expediţie la Ierusalim, cu scopul aflării Sfintei Cruci pe care fusese răstignit Mântuitorul Iisus Hristos. În acele vremuri, Ierusalimul se afla în reconstrucţia începută de împăratul roman Adrian, după dezastrul produs de revolta iudaică din anul 70. Acest împărat construise la mormântul Domnului, aproape de Golgota, un templu păgân închinat zeiţei Venus. Desigur, locul era cel mai indicat pentru începerea căutărilor, aşa că Sfânta Elena însoţită de Sfântul Macarie, episcopul Ierusalimului, au hotărât dărâmarea templului şi efectuarea săpăturilor, care să scoată la lumină cel mai cinstit obiect creştin. Conform unei tradiţii, în urma acelor săpături au aflat trei cruci, dar nu puteau să identifice crucea pe care fusese răstignit Iisus. De aceea, au atins cele trei cruci de un mort, care a înviat în momentul în care a fost atins cu Crucea Domnului.

În acel moment, Sfântul Macarie a arătat Crucea mulţimilor adunate şi, de atunci, se prăznuieşte până astăzi Înălţarea Sfintei Cruci (la 14 septembrie). Împărăteasa Elena a luat cu ea o parte din Crucea Domnului, precum şi piroanele folosite la răstignirea lui Iisus, pe care le-a pus în capela palatului.

În perioada petrecută la Ierusalim, Sfânta Elena a început construcţia unor biserici la mormântul Domnului (Biserica Învierii), în Betleem, pe muntele Măslinilor etc. După ce şi-a petrecut ultima etapă a vieţii la locurile sfinte, în anul 330 a murit. Sicriul ei, o adevărată bijuterie artistică, poate fi admirat la muzeul Vaticanului.

Ocrotitoarea arheologilor

Sfânta Elena s-a bucurat dintotdeauna de o evlavie deosebită din partea creştinilor. Numele ei, care se traduce „făclie“, „torţă“, „strălucirea soarelui“, este purtat de nenumărate credincioase. În cinstea ei s-au ridicat biserici, mănăstiri, aşezăminte teologice sau sociale. Ea a fost şi rămâne un simbol de puritate, dragoste părintească, nădejde şi credinţă autentică.

Pentru grija pe care a arătat-o săracilor şi oamenilor simpli, pentru preocuparea intensă faţă de problemele creştinismului, dar şi pentru evlavia şi credinţa puternică, Împărăteasa Elena este cinstită ca sfântă în întreaga creştinătate. În Biserica Ortodoxă, Sfinţii Constantin şi Elena sunt prăznuiţi pe 21 mai, iar în Biserica Romano Catolică, pe 18 august. Totodată, Sfânta Elena este şi ocrotitoarea arheologilor, datorită demersului ei de a căuta Crucea Mântuitorului.

Împăratul Constantin, apărător al creştinilor

În decursul domniei sale, Sfântul Constantin cel Mare a luat o serie de hotărâri care au schimbat soarta creştinismului. Dintre acestea, le vom menţiona în cele ce urmează pe cele mai importante.

Lupta de la Pons Milvius

În anul 312, a avut loc bătălia de la Podul Vulturului, în care Constantin l-a învins pe Maxenţiu. Importantă este relatarea istoricului Eusebiu de Cezareea (biograful Sfântului Constantin) şi a apologetului Lactanţiu, care descriu viziunea pe care Sfântul Constantin a avut-o înainte de luptă. El a văzut pe cer, ziua, o cruce luminoasă, deasupra soarelui, cu inscripţia „in hoc signo vinces“ (prin acest semn vei învinge). Noaptea, în vis, i s-a arătat Mântuitorul, cerându-i să pună pe steagurile armatei sale Sfânta Cruce, ca semn protector în lupta care urma. Acest steag care purta însemnul creştin s-a numit labarum. Pe acest eveniment este pusă, de foarte mulţi cercetători, convertirea împăratului la religia creştină.

Edictul de la Milano

În ianuarie 313, împăratul Constantin cel Mare a dat un act (în general numit edict), prin care creştinismul a devenit „religio licita“, adică religie permisă, la fel ca celelalte religii din imperiu. Mai mult, convins de valoarea religioasă şi morală a doctrinei creştine, a recomandat-o tuturor. Însă Constantin nu a declarat creştinismul religie de stat, cum greşit se afirmă uneori. Acest pas a fost făcut în anul 380, de împăratul Teodosie cel Mare.

„Nu sunt teolog, dar simt că aici este adevărul“

În anul 325, Sfântul Constantin cel Mare a convocat I Sinod Ecumenic în localitatea Niceea (în Turcia de astăzi). Având ca prioritate păstrarea unităţii Imperiului Roman, împăratul i-a chemat pe toţi episcopii Bisericii pentru a se hotărî în problema ereziei lui Arie. Acesta susţinea că Iisus Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu, ci este prima creatură a Tatălui. La acest sinod au participat, după tradiţie, 318 părinţi printre care Sfântul Atanasie cel Mare, Sfântul Nicolae al Mirelor, Sfântul Spiridon al Trimitundei, Sfântul Pafnutie Egipteanul şi Osiu de Cordoba. În urma lucrărilor, sinodul a stabilit dumnezeirea Fiului, compunând totodată primele şapte articole din Crez, a fixat data Paştilor (prima duminică după lună plină, după echinocţiul de primăvară) şi a dat 20 de canoane referitoare la disciplina bisericească. La sfârşitul lucrărilor, când Osiu de Cordoba a rostit pentru prima oară Crezul, Constantin a spus: „Da, acesta este adevărul. Nu sunt teolog, dar simt că aici este adevărul. Sunt convins că nu voi l-aţi făcut, ci Dumnezeu care a lucrat cu voi“.

Noua capitală

În aceeaşi perioadă, împăratul Constantin a construit o cetate impresionantă, pe malul stîng al Bosforului, pe locul vechii cetăţi Bizantion. Cetatea, care îi va purta numele (Constantinopol), va fi noua capitală a imperiului, care va rivaliza cu vechea Romă. Aici a zidit măreaţa catedrală închinată Sfinţilor Apostoli, unde a fost şi înmormântat.

Alte decizii pro creştine

Pe lângă măsurile amintite, Sfântul Constantin a dat o serie de legi, prin care a venit în ajutorul creştinilor. Dintre acestea, amintim succint numai câteva:

– în 312 a generalizat duminica, drept zi de odihnă în întregul imperiu;

– în 317 a început să bată monedă cu monograma creştină;

– preoţii Bisericii erau scutiţi de impozite şi de armată

– a interzis practicarea jertfelor sângeroase;

– a oferit creştinilor edificii imperiale, pentru practicarea cultului;

Sfântul Constantin cel Mare a fost botezat pe patul de moarte de către episcopul Eusebiu de Cezareea, biograful şi apropiatul său. A murit la scurt timp în Nicomidia, şi a fost înmormântat în Constantinopol, în biserica ctitorită de el.

Sursa 

(Visited 112 times, 1 visits today)

NO COMMENTS

Leave a Reply

Cod de verificare * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.